Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România transmit un îndemn pentru participarea la votul pentru alegerile prezidențiale de duminica viitoare, subliniind că acestea ‘privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației’.
‘A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot și exercitarea lui sunt expresia evidentă a democrației. De această responsabilitate personală față de soarta țării depinde bunul mers al societății noastre de matrice profund europeană, depind modelarea viitorului ei, libertatea de exprimare și libertatea religioasă’, se arată într-un ‘îndemn’ al Conferinței Episcopilor din România postat pe https://www.bisericacatolica.ro/.
Biserica, la rândul ei, ne învață că exercitarea dreptului la vot este o datorie morală, accentuează episcopii catolici.
‘Papa Francisc obișnuia să spună că ‘toți suntem în aceeași barcă’ și ‘nimeni nu se mântuiește singur’. Votul fiecăruia dintre noi contează. Alegerile prezidențiale privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației. Soarta țării, bunăstarea ei, la fel ca libertatea noastră, depind de noi toți! Vă îndemnăm, tocmai de aceea, să mergeți la vot. Îi rugăm pe Preasfânta Fecioară Maria și pe toți Sfinții martiri și mărturisitori ai credinței de pe meleagurile noastre – Grădina Maicii Domnului – să ne călăuzească pașii’, îndeamnă episcopii.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News