Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, este audiat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj. Acesta este acuzat că la el în patriarhie au fost delapidate aproape 3 milioane de lei.
Preasfinţitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, este audiat vineri, 31 ianuarie, la Parchetul Curții de Apel Cluj. Ierarhul este suspendat din funcție de BOR, după ce la episcopia pe care o conducea s-a delapidat o sumă de aproximativ 3 milioane de lei în 2024.
Audierea episcopului Sălajului ar putea fi legată de scandalul pornit la finalul anului trecut, în care vicarul eparhial a fost reținut și acuzat de delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prejudiciul estimat în cazul delapidării se ridică la 3 milioane de lei, iar vicarul eparhial ar fi folosit în scop personal fondurile Episcopiei Sălajului.
Sinodul BOR ar putea decide soarta episcopului luni, 3 februarie, după ce acesta devine și suspect într-un dosar penal.
Viață de desfrâu, în ultimii 17 ani.
Încă din anul 2008, de când a venit la Sălaj și-a construit un palat gigantic, intrarea iluminată semănând izbitor cu o pistă de avioane. Clădirea dispune pe lângă nenumărate spații, birouri și de un apartament foarte luxos, folosit ca reședință, la subsol garajul este încâlzit în care se află bijuteriile pe 4 roți de sute de mii de euro – și are inclusiv o cramă.
În cei 17 ani de când se află la conducerea Episcopiei Sălajului, Petroniu Florea a adunat o avere estimată la mai multe milioane de euro, fiind compusă din zeci de imobile, terenuri, vile și apartamente, răspândite în trei județe – Sălaj, Cluj și Mureș. Majoritatea imobilelor se află în orașe importante precum, Zalău, Cluj și Târgu-Mureș.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News