România ultimului deceniu începe în noiembrie 2014. Klaus Iohannis câștigă alegerile prezidențiale, răsturnând diferența de 10% din primul tur și obținând aproape zece puncte procentuale peste favoritul Victor Ponta (premier în funcție și președinte PSD). Un uriaș val de simpatie și încredere care a intrat în zestrea proaspătului lider politic național, care fusese preferat de liberali (PNL + PDL) în locul lui Crin Antonescu în cursa pentru Cotroceni.
O încredere care ia servit drept scut în bălia cu un PSD care amenința statutul de drept și rolul României în UE și NATO. Momentul cu geaca roșie din Piața Universității sa opus celui cu paltonul, la Paris, iar prezidarea ședinței guvernului din februarie 2017 cu celebra frază „cei doi elefanți” (referitor la ordonanțe pe codurile penale) au rămas referințe ale luptei în favoarea României democratice, europene și transatlantice. acestea, dublate de atașamentul sincer față de NATO și Uniunea Europeană și de propriul al unui etnic german minoritar care ajunge președinte într-o fostă țară comunistă, au creat premisele pentru cel mai laureat președinte român cu premii internaționale de calibru, în SUA și în Germania, culminând cu premiul „Carol mai cel Mare”, care își rezervă modelul liderului european de mare. origini până în prezent.
În 2019, după prima președinție a României la Consiliul UE și imprimarea „spiritului de la Sibiu” în Agenda Strategică care avea să ghideze Uniunea între anii 2019 și 2024, popularitatea lui Klaus Iohannis ajutor PNL să câștige alegerile europene, alături de un USR cu un discurs reformist similar se naște speranța „României europene”. Pe acest determinism politic, guverneștel PSD se prăbușește, iar Klaus Iohannis reușește să încredințeze PNL-ului condus de Ludovic Orban conducerea unui guvern minoritar. La finele aceluiași ani, câștigă un nou mandat de președinte cu 6,5 milioane de voturi (peste 66%), iar România căpăta cel mai favorabil culoar de influență politică în UE și NATO.
În 2020, criza provocată de pandemie care a erodat democrațiile liberale nu a ocolit nici România. Președintele a fost prezent în cetate, a împărțit responsabilitatea comunicării cu guvernul și a decontat popularitate. Astfel, coaliția pro-europeană PNL, USR, UDMR de la finele lui 2020 girată de președinte avea ambiția de a fi prima guvernare reformistă și de construcție din mandatele lui Iohannis, dar diluată la vot pe axa PNL – USR, cu un PSD resuscitat și cu prima intrare a forțelor extremiste în Parlament.
Coaliția pro-europeană pică în 2021 din cauze multiple, de la jocurile politice de putere și imaturități în actul de guvernare și derulare a unei coaliții, iar fostul guvern PNL, USR, UDMR este demis printr-o moțiune de cenzură votată de PSD, USR și AUR.
La finalul lunii noiembrie 2021, președintele Iohannis susține o coaliție PNL-PSD, evocând nevoia de stabilitate și singura opțiune existentă. Sa speculat mult pe seama faptului că președintele și-a „justificat” impopulara decizie de a citi PSD la guvernare de fapt că apăruseră informații că Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei, iar România, țara NATO și UE cu cea mai mare graniță cu Ucraina, are nevoie de stabilitate. Există totuși un articol Washington Post documentat via administrației SUA care arată cum Statele Unite au informații la începutul lunii noiembrie aliații din NATO, în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, că Rusia pregătește războiul.
Din 2022 și până în 2024, Klaus Iohannis a cedat treptat până la spațiul definitiv de comunicare politică, îndeosebi în treburi interne. Cedarea treptată sa produs în timpul guvernului Ciucă, când a jucat activ cartea atribuțiilor sale constituționale în politică externă și de securitate, cu participarea la toate reuniunile de coordonare SUA, UE, NATO, G7 în format restrîns, cu creșterea prezenței NATO și în România, cu activarea în premieră a Forței de Reacție rapidă a grupului de stat, a României pentru a avea acces la țările ulterioare. NATO în România, condus de Franța, cu introducerea abilă a Republicii Moldova pe agenda UE aproape la pachet cu Ucraina agresată de Rusia. A mai punctat, politic și strategic, prin sprijinul pentru Ucraina, inclusiv donarea unui sistem de rachete Patriot și un acord bilateral de cooperare în domeniul securității pe zece ani. A mai punctat, ca prestigiu, ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare și aderarea completă, în etape, a României la spațiul Schengen. Cele cuprinse în ultimele două fraze s-au produs în diferite intervale, când imaginea de lider moral al coaliției sa dovedit mai puternică în erodare decât orice succes.
Cedarea definitivă a spațiului comunicării în 2023 sa produs după rotație guvernamentală și instalarea PSD la conducerea Guvernului, adică tocmai în momentul în care pregătesc moștenirea finală a mandatului pregătesc moștenirea, memoriile, când ieșirea din scenă și după caz, saltul spre o funcție internațională de rang înalt, cea mai bună reputație în România, pentru ca în următorii 4 ani să fie rămășiți în România. Klaus Iohannis.
Ultimele trei săptămâni preconizate de mandat, 30 noiembrie – 21 decembrie 2024 au început cu ultimul său discurs de Ziua Națională. Și-a recunoscut greșelile și le-a cerut românilor iertare pentru că a luat decizia care au nemulțumit și pe care nu le-a explicat suficient. Prea putin, prea tarziu?
Încă de la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale și de neîncetare a mandatului președintelui până când președintele nou ales nu va depune jurământul, Klaus Iohannis a justificat de ce rămâne în funcție – invocând corect și legal Constituția – și a precizat care sunt principalele priorități: o coaliție, un prezidențial al bugetului și al unui buget. A comunicat, dar n-au mai fost mulți să asculte. Pot fi ei blamați în vreun fel?
Președintele Iohannis și-a asumat să rămână în funcție până la alegerea noului președinte, însă lucrurile s-au schimbat odată cu posibilitatea ca să suspende Parlamentul să se producă la vot grație unei proceduri inițiate de forțele extremiste și de USR. O decizie tardivă de a demisiona? O decizie greșită?
Există un obicei să nu devorăm președinții la final de mandat. Just este să lăsăm istoria și timpul să judece. În fond, Klaus Iohannis a fost cel care și-a asumat alegerea de a rămâne în istorie drept primul președinte al României care demisionează din funcție. O astfel de hotărâre este greu de luat pentru oricine, mai ales că o vei purta pe umeri pentru totdeauna.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
