Skip to content
Politică

Epopeea „Pasajul Sudului”. Firea riscă să-i calce pe urme lui Sava

romaniatv.net

Epopeea „Pasajul Sudului”. Actualul primar general al Bucureștilor, PSD-ista Gabriela Firea, riscă să-i calce pe urme predecesorului ei, PNL-istul Răzvan Sava.

Primaria Capitalei a finalizat unul dintre tunelurile de la pasajul rutier de la Piata Sudului, respectiv cel de pe sensul Nitu Vasile-Calea Vacaresti, urmand ca pana la finalul acestei luni sa se finalizeze strapungerea intregului tunel, respectiv si sensul Calea Vacaresti-Nitu Vasile, se arata intr-un comunicat al Primariei Capitalei citat de Hotnews. Noul termen de finalizare a lucrarii este decembrie 2018, insa, potrivit contractului initial, lucrarea trebuia terminata la finalul anului 2015. Reprezentantii municipalitatii spun insa ca va fi finalizat in 2017.

In plus, reprezentantii municipalitatii anunta ca stadiul intregului proiect este de 76 %, in momentul de fata lucrarile la pasajul rutier si pasajele pietonale fiind realizate in proportie de aproximativ 60%. Pe 25 iulie 2016, primarul general Gabriela Firea anunta ca stadiul fizic al lucrarilor executate este de 59%, iar stadiul general al lucrarii care este de 79%, potrivit unui comunicat emis de municipalitate la vremea respectiva. Cel putin din cifre asta inseamna ca lucrarea a regresat in ultimele 3 luni. Astfel ca, daca cifrele date de Primarie nu sunt gresite, reiese ca in 3 luni stadiul general al lucrarii a scazut de la 79 % la 76%, iar lucrarile la pasaj au inaintat doar cu un procent.

Potrivit municipalitatii, au ramas de executat urmatoarele lucrari:

-Finalizarea devierii retelei de fibra optica Netcity, reintregirea retelei RATB;
-Realizarea retelei noi de semaforizare, respectiv iluminat public;
-Finalizarea structurii pasajului rutier in interiorul tunelului, tronsoanele 2 si 3 si a structurii pasajelor pietonale 1 si 4;
-Realizarea sistemelor de canalizare pluviala in interiorul tunelului si de realizare a sistemului rutier al pasajului;
-Refacerea sistemului carosabil si refacerea amenajarilor urbanistice;
-Finisajele si lucrarile de arhitectura ale pasajelor.

La vremea lui, Răzvan Sava anunța, la începutul lunii iunie 2016 (înainte de alegerile locale unde candida pentru fotoliul de primar al Sectorului 4), că lucrările la pasajul rutier subteran de la Piata Sudului sunt finalizate in proportie de 80% si vor fi gata pana pe 30 iunie 2016. Imediat dupa alegeri, Gabriela Firea anunta ca lucrarea este finalizata doar in proportie de 53%. La inceputul lunii iulie, lucrarea se afla la 60%, dar si la 70%, fiind un stadiu efectiv al lucrarii de infrastructura si un procentaj de realizare al proiectului in ansamblu, iar termenul estimat de constructor pentru finalizarea proiectului era martie 2017, potrivit datelor furnizate de municipalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *