Skip to content
București

Epopeea PUG, faza pe dosar penal. Un om din primăria lui Firea stă ca pe ghimpi SURSE

stirileprotv.ro

Epopeea Planului Urbanistic General (PUG) ar fi ajuns la faza pe dosar penal. Se pare că un om din Primăria Capitalei (condusă de Gabriela Firea) stă ca pe ghimpi.

Surse din Primăria Municipiului București (PMB) au declarat pentru Cetățeanul.net că Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB) a luat la puricat PUG-ul, aflat în vigoare de mai bine de 16 ani. Se pare că unul dintre cei vizați ar fi arhitectul-șef, Adrian Bold, laolaltă cu diverși alți funcționari vechi din Primărie.

În urmă cu un an, gravele ilegalități din PUG au fost semnalate oficial Primăriei de către o organizație non-guvernamentală (Asociația Lexcivica), dar, după toate aparențele, demersurile ONG-ului au rămas fără rezultat. Concret: două dintre avizele fără de care PUG nu putea fi aprobat legal și nici nu putea intra în vigoare ar fi fost menționate în fals ca fiind favorabile, ele fiind de fapt adrese de respingere a avizului din cauza gravelor ilegalități din PUG, a semnalat Asociația Lexcivica. Același ONG a solicitat Primăriei Generale să revoce hotărârile prin care PUG-ul a fost aprobat și prelungit de patru ori (ultima oară pe 15 decembrie 2015, pe vremea primarului general interimar Răzvan Sava, de la PNL). Deja, la cererea Lexcivica, mai mulți judecători au constatat, în diverse procese pe cazuri individuale, că PUG București este de nul de drept.

Pe 20 martie 2017, procurorul de caz din Parchetul Tribunalului București a emis o ordonanță prin care a cerut Primăriei Municipiului București să pună la dispoziția PTB, în original, „Planul de Urbanism General al Municipiului București, întocmit în anul 2000-2001, parafat și semnat «spre neschimbare», inclusiv a REGULAMENTULUI DE URBANISM aferent acestuia” (sublinierea aparține procurorilor – n.r.).

Citiți AICI ce au făcut funcționarii din primărie când au primit solicitarea parchetului.

Între timp, vă amintim că redacția PSnews.ro v-a prezentat pe larg complicata, îndelungata și bănoasa poveste a PUG-ului bucureștean, care a fost amânat în repetate rânduri, până la limita temporală prevăzută de lege.

DETALII AICI: Ce se ascunde în spatele amenzii primite de Firea. Plan de milioane, amânat la nesfârșit EXCLUSIV

De asemenea, patronul SC Intergraph Computer Services SRL (una dintre firmele care elaborează Planul Urbanistic General) a intrat luna trecută în atenția presei pentru legăturile lui ONG-istice cu nimeni alta decât Sevil Shhaideh, fostul și actualul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

VEDEȚI ȘI: Shhaideh, colegă de ONG cu un patron conectat la banii publici de la Oprescu și Firea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *