Percheziții la Serviciul diplomatic al UE privind suspiciuni de fraudă. Federica Mogherini, reținută de autorități

Federica Mogherini, SEAE
Sursă foto: European Parliament Multimedia Center / Christian CREUTZ

Autoritățile belgiene au efectuat marți dimineață o descindere la sediul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), brațul diplomatic al blocului, în cadrul unei anchete antifraudă, potrivit Euronews.

În cadrul operațiunii au fost percheziționate și sediile Colegiului Europei din orașul Bruges, care primește finanțare de la instituțiile UE.

De asemenea, au fost percheziționate locuințele private ale unor persoane din Belgia, iar trei persoane au fost reținute.

Parchetul European (EPPO) a solicitat perchezițiile în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă legată de un proiect de formare pentru diplomați juniori finanțat de UE.

Într-o declarație, EPPO a afirmat că ancheta se concentrează asupra Academiei Diplomatice a Uniunii Europene, un program de formare de nouă luni pentru tineri diplomați, atribuit în urma unei licitații UE Colegiului Europei din Belgia pentru perioada 2021-2022.

Autoritățile investighează dacă SEAE a încălcat regulile de licitație prin partajarea informațiilor cu Colegiul înainte de atribuirea proiectului.

„Putem confirma că poliția s-a prezentat astăzi la sediul SEAE”, a declarat marți un purtător de cuvânt al UE, precizând că ancheta în curs se referă la activități care au avut loc „în mandatul anterior”.

Fosta șefa a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută într-un scandal de corupție care zguduie instituțiile europene. Aceasta se află în prezent în custodia poliției belgiene, arată presa de la Bruxelles, conform Gândul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: