Skip to content
Politică

Erdogan contestă scrutinul electoral și cere repetarea alegerilor locale din Istanbul

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut din nou apel, sâmbătă, pentru repetarea alegerilor municipale de la Istanbul, câştigate de opoziţie şi contestate în mod repetat, accentuând presiunea asupra autorităţilor electorale, care urmează să se pronunţe cu privire la acest subiect, relatează AFP preluată de stiripesurse.ro.

„Concetăţenii îmi spun: «Domnule preşedinte, trebuie să repetăm aceste alegeri». Să mergem în faţa poporului şi ce va dicta voinţa poporului, noi vom accepta (…) În mod clar au existat nereguli”, a spus Erdogan, într-un discurs susţinut la Istanbul.

Declaraţia lui Erdogan vine în contextul în care Comisia Electorală urmează să se reunească luni pentru a evalua apelul partidului preşedintelui, AKP, care cere anularea scrutinului de la Istanbul şi organizarea de noi alegeri.

De partea cealaltă, Ekrem Imamoglu, candidatul CHP care a câştigat alegerile din 31 martie la Istanbul, a cerut ca decizia Comisiei Electorale să fie bazată pe dreptate.

„Nu mai faceţi presiuni asupra comisiei. (…) Nu există nereguli, nu sunt abuzuri. A existat doar o problemă în a digera înfrângerea”, a afirmat şi Faik Oztrak, purtătorul de cuvânt al CHP, adresându-i-se lui Erdogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *