Skip to content
Internațional

Erdogan: Turcia vrea să scoată forţele guvernamentale siriene din posturile sale militare de observaţie din Idlib

Maramedia
" "

Turcia intenţionează să scoată forţele guvernamentale siriene din posturile sale militare de observaţie din regiunea Idlib, în această săptămână, a declarat miercuri preşedintele turc Tayyip Erdogan, în pofida avansului continuu al armatei Damascului, susţinută de Rusia, în faţa rebelilor, transmite Reuters.

Aproape un milion de sirieni şi-au părăsit locuinţele în ultimele trei luni, din cauza luptelor dintre rebelii susţinuţi de Turcia şi forţele guvernamentale siriene care încearcă să recucerească ultima regiune majoră controlată de rebeli, după nouă ani de război civil.

" "
" "

Ankara a trimis mii de soldaţi şi camioane cu echipamente în Idlib, aflată în nordul Siriei, cu graniţă cu Turcia, pentru a-i susţine pe rebeli, iar Erdogan s-a angajat să respingă forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Intenţionăm să eliberăm punctele noastre de observaţie (de forţele guvernamentale siriene) până la sfârşitul acestei luni, într-un fel sau altul”, a declarat Erdogan într-un discurs susţinut în faţa parlamentarilor din partidul său.

Forţele preşedintelui Assad au făcut noi progrese în provincia Idlib, unde au cucerit miercuri mai multe sate, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului şi unei reţele de presă condusă de gruparea libaneză Hezbollah, aliată cu Assad, relatează news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *