VIDEO Erupţie vulcanică în Islanda: Fluxul de lavă se îndreaptă spre oraşul Grindavik

Sursă foto: Captură video

UPDATE ORA 15.14 Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt duminică, reprezentând o ameninţare imediată pentru un mic oraş pescăresc din apropiere, chiar dacă aşezarea a fost evacuată anterior şi nicio persoană nu se află în pericol imediat, au anunţat autorităţile, transmite Reuters.


Jeturi de de materie topită, dar şi fum ţâşneau din fisurile apărute în sol pe o zonă extinsă situată foarte aproape de oraşul Grindavik, potrivit unor imagini video transmise în direct.

„Nu există vieţi în pericol, deşi infrastructura ar putea fi ameninţată”, a declarat preşedintele Islandei, Gudni Johannesson, pe reţeaua socială X, adăugând că transportul aerian nu a fost perturbat.

Erupţia a început duminică dimineaţa, la nord de oraşul Grindavik care fusese evacuat cu câteva ore înainte, pentru a doua oară începând din noiembrie, din cauza riscului de erupţie pe fondul unei intensificări a activităţii seismice.

În ultimele săptămâni, Islanda a ridicat „baricade” de pământ şi pietre pentru a împiedica lava să ajungă la Grindavik, însă ultima erupţie pare să fi penetrat apărarea.

„Potrivit primelor imagini de la zborul de supraveghere al Gărzii de Coastă, o fisură s-a deschis de ambele părţi ale baricadelor care au început să fie construite la nord de Grindavík”, a declarat într-un comunicat Biroul islandez de meteorologie (IMO

Lava curge în prezent spre Grindavík şi se află la aproximativ 450 de metri de acesta, a precizat IMO. Centrul geotermal Blue Lagoon situat în apropiere a fost închis duminică, conform unui anunţ publicat pe site-ul său.

Pe baza tiparelor fluxului materiei incandescente, în doar câteva ore lava ar putea ajunge la Grindavik, în cazul în care va continua să curgă în direcţia oraşului, a declarat un purtător de cuvânt al IMO pentru postul public RUV. „Este, desigur, înfricoşător să vedem cât de aproape este de oraş”, a declarat prim-ministrul Katrin Jakobsdottir pentru cotidianul Morgunbladid.

Aceasta a fost a doua erupţie vulcanică în peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei în mai puţin de o lună şi a cincea erupţie înregistrată după 2021.

Ultima erupţie de pe peninsulă, în sistemul vulcanic Svartsengi, a început la 18 decembrie. La acea vreme, oraşul pescăresc Grindavik, cu 4.000 de locuitori, situat la sud-vest de capitala Reykjavik, a fost complet evacuat, iar staţiunea geotermală Blue Lagoon, o populară atracţie turistică, a fost închisă. Grindavik a fost în cele din urmă cruţat, lava scurgându-se într-o altă direcţie.

Peste o sută de locuitori din Grindavik au revenit la casele lor în ultimele săptămâni, înainte de reînnoirea ordinului de evacuare de sâmbătă, potrivit autorităţilor locale.

Islanda, cu o suprafaţă aproximativ egală cu cea a statului american Kentucky, are peste 30 de vulcani activi, această insulă din nordul Europei fiind o destinaţie principală pentru turismul vulcanic – un segment de nişă care atrage mii de persoane aflate în căutare de senzaţii tari.

În 2010, norii de cenuşă proveniţi de la erupţiile vulcanului Eyafjallajokull din sudul Islandei s-au răspândit pe arii extinse ale Europei, blocând la sol aproximativ 100.000 de aeronave şi forţând sute de islandezi să îşi părăsească locuinţele.

Spre deosebire de Eyafjallajokull, sistemele vulcanice din Reykjanes nu se află sub gheţari şi, prin urmare, nu există riscul de a provoca nori de cenuşă similari.

ORA 10.45 Erupţie vulcanică în sud-vestul Islandei; oraşul Grindavik, evacuat din nou

Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt duminică, a anunţat biroul de meteorologie al ţării, aceasta fiind a cincea erupţie înregistrată în peninsula Reykjanes după anul 2021, transmite Reuters.

Ultima erupţie de pe peninsulă, în sistemul vulcanic Svartsengi, a început la 18 decembrie. La acea vreme, oraşul pescăresc Grindavik, cu 4.000 de locuitori, situat la sud-vest de capitala Reykjavik, a fost complet evacuat, iar staţiunea geotermală Blue Lagoon, o populară atracţie turistică, a fost închisă. Grindavik a fost în cele din urmă cruţat, lava scurgându-se într-o altă direcţie.

Autorităţile locale au anunţat sâmbătă că oraşul Grindavík urma să fie evacuat din nou pe fondul unei noi intensificări a activităţii vulcanice în zonă, potrivit agenţiei DPA.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, toţi cei 4.000 de locuitori trebuiau să părăsească Grindavík până luni seara, fiindu-le interzis să revină la casele lor pentru următoarele trei săptămâni.

Zona situată în apropierea vulcanului activ este clasificată drept periculoasă în urma unor cutremure înregistrate în noiembrie, existând un risc crescut de erupţii vulcanice, conform unei evaluări a experţilor în apărarea civilă.

În urma seriei de seisme care au avut loc cu puţin timp înainte de Crăciun, când a avut loc o a patra erupţie din ultimii trei ani, au fost înregistrate unele daune majore, inclusiv crăpături profunde pe străzi. În urmă cu câteva zile, media islandeze au relatat că un muncitor a căzut în una dintre aceste fisuri. Căutarea lui a fost întreruptă între timp, iar el nu a fost găsit, potrivit DPA.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: