Skip to content
Europa

Eșecurile campaniei de vaccinare în UE. Bușoi: Decizia unor țări europene de a imuniza exclusiv pe criterii de vârstă a fost foarte greșită

Inquam Photos / George Călin
" "

Contactat de PS News, europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Cercetare și Industrie (ITRE) din Parlamentul European susține că principalul motiv pentru care Uniunea Europeană nu și-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele de vaccinare pentru primul trimestru al anului 2021 este reprezentat de  lipsa vaccinurilor.

„În mod clar principala piedică a fost aceea a lipsei vaccinurilor necesare pentru a atinge aceste obiective. Au existat întârzieri până când unele produse au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, pentru că documentația s-a depus destul de târziu. Au existat și anumite probleme de producție, cel mai cunoscut caz fiind cel al companiei AstraZeneca care a fost mult mai optimistă decât realitatea atunci când și-a luat angajamentul de a livra către Uniunea Europeană un anume număr de doze.

" "
" "

Dacă ne referim strict la chestiunea legată de vaccinarea persoanelor de peste 80 de ani și obiectivul discutat în aceste zile, cel de 80%, în opinia mea este extrem de irelevant.

Mai mult de atât, și o spun cu toată convingerea, cred că decizia unor țări europene de a face vaccinarea exclusiv pe criterii de vârstă a fost o decizie foarte greșită care, în mod evident, astăzi își arată rezultatele negative”, spune Bușoi.

Acesta este de părere că în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene, România a abordat una dintre cele mai corecte strategii de vaccinare.

„Cred că ceea ce a făcut România, o strategie prin care a început cu personalul medical care a fost prioritatea zero peste tot în lume, dar apoi pe lângă persoanele în vârstă a adăugat și persoane care au boli asociate și personalul esențial și anume cei care intră în contact direct cu cetățenii, cu un număr mare de oameni: poliția, jandarmeria ș.a.m.d., eu zic că această strategie a fost foarte bună.

Opinia mea este să nu ne mai concentrăm pe genul acesta de obiective de a vaccina doar populația foarte în vârstă pentru că nu va aduce niciun fel de beneficiu.

Statele care au procedat așa nu mai pot schimba mare lucru acum. Văd situația de la Bruxelles, unde văd o populație cu vârstă înaintată care este într-adevăr vaccinată. Și nu e rău acest lucru, pentru că ei sunt mai expuși în fața unor efecte grave ale infecției, fiind și cei mai fragili. Această populație, în general, este foarte puțin activă, pentru că de teama pandemiei populația acesta în vârstă stă în case, nu este foarte activă social.

Dar văd și sute de mii de oameni care sunt sunt în permanentă mișcare și aceia sunt cei care lucrează zi de zi, cei care intră în contact cu populația, cei care vând la un magazin, cei care lucrează în zona HoReCa, farmaciștii, polițiștii, și dintre aceștia nu sunt mulți vaccinați, inclusiv aceia care suferă de o boală care le-ar pune în pericol viața. Și atunci mai inteligent a fost ceea ce a făcut România: ne concentrăm pe personale în vârstă, dar în paralel ne uităm și la cei care au boli asociate sau cei care sunt, prin natura meseriei, în contact cu foarte mulți alți oameni”, a conchis europarlamentarul.

Uniunea Europeană nu a reușit să îndeplinească obiectivele de vaccinare stabilite la începutul lunii ianuarie, pentru primul trimestru al acestui an. Atunci, Comisia Europeană a anunțat că, până la sfârșitul lunii martie, 80% din populația de peste 80 de ani ar fi urmat să fie vaccinată, precum și 80% din personalul sanitar. Conform celor mai recente date colectate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), de la 1 aprilie, cifrele sunt departe de aceste obiective. Conform datelor furnizate de diferitele țări, mai puțin de o treime (27,1%) dintre vârstnici erau vaccinați complet împotriva coronavirusului (cu ambele doze), în timp ce 56,7% erau în prima fază de vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *