Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, un proiect de lege care prevede că persoanele cu handicap vor avea acces gratuit în mijloacele de transport în comun, magazine, alte spaţii, cu câini ghid.
De asemenea, „persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală”, mai arată iniţiativa legislativă a USR. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 în sensul scutirii de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială, în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi asigurarea accesului liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ alături de câinele-ghid.
„Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală”, conform proiectului de lege.
Câinele ghid are acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclsuiv în taxiuri și transport în comun
Totodată, constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele ghid.
Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care sunt asigurate servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ, potrivit proiectului.
Pe 23 octombrie 2023, proiectul a fost adoptat de către Senat, în calitate de prim for decizional, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News