Skip to content
Politică

Este posibilă nașterea unui partid monarhist pe fondul eșecului partidelor? Ce spune Stelian Tănase EXCLUSIV

Jurnalistul Stelian Tănase a comentat, în exclusivitate pentru PSnews.ro, ipoteza nașterii unui partid monarhist, pe fondul nemulțumirii resimțite de societatea civilă față de partidele politice și tehnocrație.

„Sigur că, încă din 1989 decembrie, a existat această alternativă – scenariul B ca să zic așa, vis-a-vis de FSN și de stradă și de tot ce s-a întâmplat. A existat această alternativă ca Regele Mihai I să se întoarcă. A fost o discuție foarte serioasă în `90 în legătură cu Constituția – dacă n-ar fi mai bine să repună în drepturi Constituția din 1923 care exista și care fusese abrogată de comuniști. Dar nu văd acum cum s-ar pune problema în termenii mediatici, adică pe fondul acesta de dezamăgire a oamenilor față de clasa politică și de partide… Nu este niciun pericol în acest moment. Mai exact, nu sunt condițiile coapte. Raportul de forțe ca să spunem așa între republicani-monarhiști și raportul de forțe între partide…”, a explicat Stelian Tănase.

În acest context, Stelian Tănase a subliniat faptul că este important să existe un partid monarhist puternic care să susțină cauza reîntoarcerii la monarhie.

„Ar fi normal să fie un foarte puternic partid monarhist care să susțină cauza reîntoarcerii la monarhie și să aibă un suport popular prin vot sau prin altceva. Atunci, normal, că acel partid ajuns la putere ar propune modificarea Constituției, dar nu suntem în această situație. De aici până acolo e departe”, a conchis Stelian Tănase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *