Este sau nu discriminare ca profesorii să aibă intrare separată în școli față de elevi

Sursa foto: Pexels

În ultima perioadă se vorbește despre o așa-zisă formă de discriminare prin separarea intrărilor pentru profesori și elevi în unitățile de învățământ. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a intervenit în acest sens cu explicații.

Intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi, nu reprezintă o formă de discriminare, potrivit președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Csaba Asztalos a precizat că instituția pe care o conduce a fost sesizată în trecut cu privire la existența intrărilor separate și a scărilor interioare separate pentru cadrele didactice și elevi, în școli, și că a analizat această situație. Discuția a revenit în spațiul public după ce Consiliul Național al Elevilor a cerut Ministerului Educației desființarea intrării separate pentru profesori.

„Consider că trebuie să întărim poziția profesorului atât în școli, cât și în societate. Există un grad extrem de ridicat de persiflare a profesorului și de a subminare a autorității și a respectului profesorilor în sistemul preuniversitar. Sunt nenumărate exemple de violență împotriva profesorilor și cred că trebuie să facem acest efort în societate de a reașeza pe un palier de respect și de autoritate profesorul și asta înseamnă mai multe măsuri: o salarizare rezonabilă, condiții rezonabile, număr suficient de cadre didactice, o disciplină în școală și o atitudine corectă, constructivă din partea elevilor și a părinților, în special. E nevoie de respect reciproc, dar profesorul e într-o poziție de autoritate în școală, autoritate în sens bun al cuvântului, nu dictatorial. De asta își duc părinții copiii la școală, în fața profesorilor, pentru învățarea, evaluarea și îndrumarea copiilor, și atunci toate acestea presupun o poziție de autoritate”, a afirmat Asztalos.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: