Etichetarea făinii de gândaci, greieri, lăcuste, adoptată de Camera Deputaţilor

Sursa foto: Pexels

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind reglementarea preparării şi comercializarea produselor alimentare cu făină de insecte, ca urmare a autorizării introducerii pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, în acesta fiind prevăzută obligaţia pentru operatorii economici de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care conţin astfel de făină.

S-au înregistrat 170 de voturi „pentru”, două voturi împotrivă şi 41 de abţineri, scrie Agerpres.

Proiectul a primit anterior rapoarte de adoptare de la deputaţii din Comisia pentru industrii şi servicii şi din Comisia pentru agricultură.

„Se interzice operatorilor economici utilizarea, pe teritoriul României, a unor alimente noi autorizate în prepararea/producerea produselor alimentare prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate”, prevede un amendament.

În denumirea produselor alimentare se utilizează denumirile legale sau denumirile curente, descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele „cu…”, „din…”, urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia procentajului acestuia în produsul finit, prevede un alt amendament.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: