Aderarea R. Moldova la UE, cu sau fără Transnistria? Răspunde Tudor Ulianovschi, fost ministru de Externe

Tudor Ulianovschi la Puterea Stirilor
Foto PS News

Autoritățile de la Chișinău au menționat, în repetate rânduri, că aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană ar putea avea loc în doi pași. Inițial, aderarea s-ar putea face fără regiunea transnistreană și, mai apoi, s-ar lua în calcul o a 2-a aderare, cea a Transnistriei. Despre acest subiect, am aflat mai multe de la fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, invitatul Marinelei Angheluș la “ Puterea Știrilor”. 

Dacă este să ne uităm la Constituția Republicii Moldova, vedem că este un stat unitar, suveran, integru, cu regiunea transnitreană, ca o parte componentă a Republicii Moldova. Dacă luăm în calcul situația, în prezent, cetățenii, agențiile, companiile, business-ul din regiunea transnistriană benefiază de toate avantajele exporturilor prin Republica Moldova, pe piața europeană europeană. Cu certitudine, este în primul rând anticonstituțional să declari că te integrezi fără o parte de teriroriul tău. Din punct de vedere juridic, politic, înțeleg miza, noi nu vrem să încetinim procesul de integrare europeană. În același timp, cu cât mai mult Chișinău va avansa pe calea reformelor, cu cât mai mult și cât mai rapid vom avansa prin negocieri, dar nu în detrimentul, economiei Republicii Moldova, cu atât mai ușor, si argumentul Chișinăului către Tiraspol- să plecăm împreună în Uniunea Europeană- va fi mult mai puternic.

 Sunt în favoarea unei abordări tranșante cu Transnistria

Ori, deocamdată există riscul unei abordări mult mai condiționate. Eu sunt în favoarea unei abordări tranșante cu cei din Transnistria, cu cetățenii din Tiraspol care doresc apropierea ambelor maluri ale Nistrului. Desigur că avem și riscul de securitate. Este dislocată această regiune și evident, propaganda rusa și evident, business-ul promovat de Federația Rusă, toate acestea aduc un risc eminamente militar de securitate pentru R. Moldova, care trebuie fi luată în calcul.

Avem munițiile în Cobasna- în cazul că unei explozii, unei situații tragice, vor fi afectate imediat trei țari: Ucraina, Republica Moldova, chiar și România. Discursul public politic trebuie să fie asumat, afirmativ, dar este periculos să declar din start aveniților că te integrezi fără această regiune. Ori în baza legii, în baza Constituției, această regiune este parte din Republicii Moldova. Chiar dacă nu declar, dar de facto, eu sunt sigur că, cu cât vom avansa spre Uniunea Europeană, cu atât reintegrarea țării va fi mult mai ușoară, facilă și fără altercații.

Aderarea R. Moldova la UE, “la pachet” cu Ucraina: avantaj sau dezavantaj?

Federația Rusă duce un război ilegal de agresiune împotriva Ucrainei și trebuie să susținem Ucraina în acest acest deziderat cât mai mult posibil, deși vedem că războiul se lungește și nu vedem semnale că se va termina în viitorul apropiat. Aș propune un pic reformularea acesteia “la pachet ori separate”. Decizia politică din decembrie a Consiliului European de a lansa negocierile atât cu Ucraina, cât cât și Republica Moldova, precum și oferirea Georgiei- statut de candidat- a fost una politică, la pachet. Însă, după cum a spus și dl. profesor Vasile Pușcaș, și eu sunt de acord cu domnia sa în acest această declarație, negocierile de aderare urmează să aibă loc separat cu Republica Moldova, separat cu Ucraina.

Republica Moldova negociază cu Uniunea Europeană în integralitatea sa, toate procesele și aspecte. Sunt 35 de capitole de negocieri grupate pe șase clastere. Da, și în cazul dat, eu cred că întrebarea trebuie să-fie pusă, nu, dacă e la pachet sau nu, dar când se lansează negocierile cu Republica Moldova, care este cadru de negociere, care este calendarul de negociere, care este mecanismul de negociere? Aceeași procedură, în mod separat, va fi aplicată și în cadrul negocierilor de la Bruxelles și tarilor membre ale UE cu Ucraina. Deci, propun să nu mai vedem lucrurile la pachet sau separat. Desigur că Republica Moldova și Ucraina trebuie să aibă un schimb permanent de comunicare și informații.

Trebuie evitate suprapunerile instituțiilor sau responsabililor cu procesul aderării la UE

Avem nevoie de un cadru aprobat de Comisie, de țările membre ale Consiliului Euro  pean. Următorul președinte al Consiliului European va lansa oficial negocierile. In cazul dat, eu aș propune de pe acum, în primul rând guvernării de la Chișinău, să aibă o calitate foarte clară, o viziune strategica despre care este instituția responsabilă, să nu fie suprapuneri, cine este negociatorul-șef? În paralel, lansarea discuțiilor cu omologii din Ucraina, necondiționat, dar din perspectivă de schimb de experiență și schimb de dialog.

E nevoie de un amplu proces de consultare cu industriile, cu asociațiile de business, cu fermierii

Nu aș fi împotriva nici a unui dialog trilateral între R. Moldova, Ucraina, si Bruxelles și cred că ar fi benefic, deoarece consider că nici în Ucraina și nici in Republica Moldova nu există acea capacitate administrativă. Mă refer la resurse umane, la specialiști, fiindcă mulți au plecat din tara. Comisia Europeană, țările membre ale Uniunii Europene, desigur, România ne ajută foarte mult în consultanță și instruire. De fapt, mulți la Chișinău încă nu conștientizează ce presupune aderarea și ce presupune negocierile. Eu aș propune de fapt ca negocierile Republica Moldova să fie axate, pe 35 de capitole, șase clustere, dar, în primul rând, în urma unui amplu proces de consultare cu industriile, cu asociațiile de business, cu fermierii.

Problema fermierilor din Republica Moldova este una similară și în România, în Germania. Deci este o problemă de sistem.

 Orizontul de timp pentru integrarea R. Moldova în UE este 2030

Viteza de aderare nu trebuie să fie scop în sine, trebuie să ne concentrăm pe calitate și  pregătirea Republicii Moldova, nu doar a unei părți politice sau a unei părți a societății, ci a întregii societăți. Pe lângă aspectul psihologic, mintal, social și aspectul economic, atunci când ne integrăm ori negociem 48 de tranziții, înmultim cu trei, ori ne pregătim și beneficiem de pe urmarea asistenței, obținem investiții și ne modificăm cadrul legal. Dar modificarea cadrului legal nu este un rezultat, este doar un instrument care facilitează implementare acelor angajamente. Consider că este important să ai un plan, să faci un plan și să ai o limită de timp. 2030 este anul in care dna. presedinte Maia Sandu a declarat ca ne vom integra.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: