Alegerile din Găgăuzia. Cine va fi noul lider al regiunii autonome și care va fi viitorul acesteia?

IPN.MD

În data de 30 aprilie, vor avea loc alegerile pentru postul de Guvernator (bașcan) al Unității Teritoriale Autonome a Găgăuziei, parte componentă a Republicii Moldova, situată în sudul țării, cu o populație de 134.000 de cetățeni. Majoritatea locuitorilor sunt găgăuzii, de etnie turcică și religie creștin-ortodoxă. Bașcanului i se subordonează toate autoritățile administrației publice din Găgăuzia, fiind și reprezentantul regiunii pe teritoriul Republicii Moldova și la nivel internațional.

Alegerile din Găgăuzia au o miză mult mai importantă acum, în contextul în care Rusia a declanșat un amplu război hibrid pentru a destabiliza Republica Moldova, iar instalarea la putere în Găgăuzia a unui lider pro-rus și radical ar deschide calea unor relații mult mai tensionate cu autoritățile Republicii Moldova și ar putea genera acțiuni in favoarea separatismului ce pot crește instabilitatea în țară, servind astfel intereselor Moscovei, conform unei analize realizate de Ecaterina Dadiverina, expert la New Strategy Center. Nu trebuie omis, totodată, și faptul că și în regiunea Odesa din Ucraina, care se învecinează cu Republica Moldova, locuiesc 37 de mii de cetățeni de etnie găgăuză, deci apariția unei situației de instabilitate în Găgăuzia poate afecta și situația din zona vecină din Ucraina.

Politica pro-europeană a Președintelui Maia Sandu și a Guvernului de la Chișinău a generat din partea Rusiei o serie de acțiuni cu caracter destabilizator, de tip hibrid. Rusia nu are ca  instrument de presiune doar regiunea separatistă Transnistria, unde deține 1600 de soldați, ci poate crea un punct suplimentar de tensiune și instabilitate și în sudul Republicii Moldova, în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, lângă Ucraina și România. Găgăuzia are o populație preponderent rusofonă și rusofilă, iar propaganda Moscovei domină spațiul public.1 Găgăuzii sunt apropiați și de Turcia, din considerente culturale și lingvistice, însă Ankara, spre deosebire de Moscova, nu a încercat să instige la separatism, ci dimpotrivă, a afirmat atunci când oficialii turci au vizitat Găgăuzia că viitorul regiunii trebuie să fie doar în cadrul Republicii Moldova.

La alegerile din 30 aprilie s-au înscris în cursa electorală 8 candidați, cu viziuni preponderent pro-ruse. La momentul actual, în cursa electorală din Găgăuzia, conform unui sondaj de opinie local, 4 candidați par a fi mai bine plasați: Victor Petrov, Grigori Uzun, Nicolai Dudoglo, Mihail Formuzal.

Candidații la postul de Bașcan
1) Victor Petrov este deputat independent în Adunarea Populară a Găgăuziei, cu legături strânse cu Partidul Socialiștilor, pro-rus, condus de fostul președinte Igor Dodon, un apropiat al Kremlinului. Petrov pune deseori accent pe relația Republicii Moldova cu Rusia și are poziții anti-UE, anti-NATO și anti-România. A deținut site-ul gagauznews.md, blocat la 26 februarie de autoritățile de la Chișinău pentru promovarea de informații ce incită la ură și război. Petrov a intenționat să lanseze negocieri privind aprovizionarea cu gaze a regiunii cu ajutorul Gazprom, expediind o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin. El a reprezentat o portavoce a propagandei ruse, afirmând că puterea de la Chișinău intenționează să fraudeze alegerile prin împiedicarea prezenței observatorilor din Federația Rusă. Liderul Republicii Tatarstan din Rusia și-a manifestat sprijinul pentru candidatura lui Petrov, afirmând că echipa sa va consolida relațiile Republicii Moldova cu Rusia și Tatarstan.

2) Dmitri Croitor este ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Iordania, Liban și Egipt. Acesta
beneficiază de susținerea Bașcanului actual, Irina Vlah.

3) Grigorii Uzun este un fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În 2016, în cadrul
alegerilor prezidențiale, a fost reprezentantul candidatului prezidențial socialist prorus Igor Dodon.

4) Mihail Formuzal este fostul bașcan al Găgăuziei. În timpul mandatului său, în Găgăuzia a fost
organizat un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Euroasiatică.

5) Serghei Cimpoeș este un alt deputat din Adunarea Populară a Găgăuziei, cunoscut pentru critica sa la adresa actualului bașcan Irina Vlah. Cimpoeș a obținut anterior puțin peste 7% din voturi. A susținut referendumul consultativ privind aderarea la Uniunea Vamală Euroasiatică.

6) Nicolai Dudoglo este un fost primar al capitalei regiunii, Comrat (2004-2014). Acesta a
refuzat să admită că Rusia ar fi agresorul în războiul din Ucraina.

7) Eugenia Guțul este un actor nou pe scena politică din Găgăuzia, fiind candidatul desemnat de partidul prorus Șor.

8) Serghei Cernev este un candidat independent. A pledat pentru bune relații cu conducerea
Republicii Moldova și cu UE, însă a primit doar 0.1% din voturi în trecut.

Autoritățile de la Chișinău nu susțin oficial niciun candidat, un motiv fiind și popularitatea redusă a partidului de guvernământ, PAS, în Găgăuzia. Astfel, din punctul de vedere al forțelor pro-europene, miza alegerilor din Găgăuzia este „limitarea daunelor”, acestea sperând să fie ales un bașcan moderat, ce nu va încuraja acțiuni destabilizatoare, care va menține stabilitatea socială și va fi un partener deschis la negocieri. Socialiștii mizează pe mai mulți candidați, fostul președinte socialist, Igor Dodon anunțând că îl susține pe Grigorii Uzun, iar doi dintre liderii partidului, Alexandr Suhodolskii și Vasile Bolea, îl susțin pe Petrov, Bolea fiind și la conducerea staff-ul electoral al lui Petrov.

Nici Moscova nu și-a manifestat simpatiile în mod direct, un motiv fiind faptul că mai toți
candidații au o retorică electorală favorabilă relațiilor cu Rusia.

În cazul în care niciun candidat nu va obține majoritatea voturilor din primul tur, alegătorii din Găgăuzia vor mai veni la urne la 14 mai, pentru a alege pe unul dintre cei doi candidați plasați cel mai bine.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL