Antreprenorul Ştefan Vuza nu a subscris acţiuni Hidroelectrica: Este supraevaluată

stefan vuza
foto: Chimcomplex

Ştefan Vuza, cel mai puternic antreprenor de la Bursa de Valori Bucureşti, cel care deţine pachetul majoritar de acţiuni la combinatul chimic Chicomplex, companie de 5,5 mld. lei care într-un singur an a crescut de 13 ori, spune că nu a subscris acţiuni în oferta de listare a Hidroelectrica (simbol bursier H2O) întrucât consideră că societatea de stat este supraevaluată după un an 2022 excepţional pe fondul preţurilor ridicate la energie şi care nu se va mai repeta prea curând.

„Nu am subscris şi nimeni din grupul meu de prieteni şi cunoştinţe nu au subscris!”, spune Ştefan Vuza pentru Ziarul Financiar. Importante sunt argumentele şi nu decizia, adaugă el.

Primul argument al lui Vuza este evaluarea Hidroelectrica. „Compania este supraevaluată – trebuia 8 în loc de 12 (multiplu Price Earning Ratio – n.red)”.

Cu un profit net istoric de 4,4 mld. lei în 2022, Hidroelectrica este evaluată în prospectul de listare între 42,3 mld. lei şi 50,4 mld. lei în funcţie de intervalul de preţ de 94 lei – 112 lei pe acţiune. La preţul din limita inferioară a intervalului multiplul PER al Hidroelectrica este de 9,7 ori şi de 11,5 ori în celălalt scenariu.

„O analiză financiară pragmatică arată un NU categoric cu scor de 8-1 împotrivă, dar lumea este manipulată uşor emoţional şi le urăm succes celor ce au făcut-o!”.

El spune că toţi banii de pe urma listării sunt în afara companiei. „În listările corecte, regula este ca jumătate să fie în exit şi cealaltă jumătate să rămâna în companie ca şi acumulare de capital pentru noi investiţii”.

Pe baza preţului de 112 lei pe acţiune oferta Hidroelectrica se ridică la 8,8 mld. lei. Întreaga sumă de bani va fi încasată de acţionarul vânzător Fondul Proprietatea. Nici Hidroelectrica şi nici statul român – în calitate de acţionar majoritar cu 80% – nu încasează niciun ban de pe urma ofertei record.

„Marja de profit este calculată având la bază rezultatul din anul excepţional precendent care nu se va mai repeta în următorii 10!”, adaugă el.

În 2022, preţurile ridicate la energie, în principal şi pe fondul războiului din Ucraina, i-au determinat pe producătorii de energie să raporteze rezultate financiare record. Companiile de utilităţi cât şi celelalte care sunt mari consumatori de energie au avut de suferit de pe urma exploziei preţurilor la energie şi au fost nevoie să suspende activitatea.

„În ultimele 50 de listări în UE din ultimii 12 ani doar 5 au reuşit să îşi menţină preţul la listare iar celelalte 45 au scăzut dramatic cu 40% în următoarele 6 luni”.

Ştefan Vuza vorbeşte şi de argumente pozitive. „Cine vrea investiţii în economia verde, aici o poate face. Se ştie că pe piaţă sunt multe fonduri de investiţii care au obligaţiia de a investi 5% în această direcţie (green) şi ele vor participa chiar dacă vor pierde, (managerii lor nu simt responsabilitatea investiţiei ci doar execută ordine iraţionale!). Însă ele câştigă din alte tranzacţii”.

„Felicitări campaniei de promovare …chiar a reuşit să inducă o oportunitate pe H2O chiar dacă nu avem deloc apă în fapt!”, conchide Vuza.

În 2021, acţiunile Chimcomplex au fost cele mai performante de la Bursa de Valori Bucureşti cu un randament de 1200%, printre cele mai mari din istoria pieţei de capital.

În ianuarie 2022 Chimcomplex s-a transferat de pe AeRO pe segmentul principal. Un pachet de 85% din compania este deţinut de CRC Alchemy Holding, controlat de Ştefan Vuza. Chimcomplex are 5,5 mld. lei capitalizare iar în 2023 acţiunile au minus 20%. ​

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: