Atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane, până vineri dimineaţa

Sursa foto: ISU Constanta

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din Moldova, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, valabile până vineri dimineaţa.

În intervalul 3 ianuarie, ora 10:00 – 4 ianuarie, ora 22:00, primul Cod galben va fi în vigoare în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali (judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Mureş), unde temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.700 de metri şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat nou de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Potrivit sursei citate, al doilea Cod galben va fi valabil în perioada 3 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 10:00, în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, la altitudini de peste 1.700 de metri. În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90-100 km/h şi va fi viscol.

De asemenea, intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: