Baroul Bucureşti: Impunerea unui CASS în sistem neplafonat dublează sarcina fiscală a avocaţilor

judecător judecată proces
Sursa foto: Freepik

Impunerea unui CASS în sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaţilor şi, practic, sancţionează performanţa în profesie, fără însă a oferi nimic suplimentar în sfera contraprestaţiei sistemului de sănătate, afirmă Baroul Bucureşti.

Într-un comunica, Baroul Bucureşti constată că, după două săptămâni de dialog şi mai multe memorii şi puncte de vedere transmise de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Uniunea Profesiilor Liberale din România, „informaţiile care vin din zona guvernamentală confirmă ipoteza că Guvernul îşi menţine poziţia de a impune profesiile liberale cu CASS în sistem real, neplafonat”, notează Agerpres.

„Impunerea unui CASS în sistem real, neplafonat, dublează sarcina fiscală a avocaţilor şi, practic, sancţionează performanţa în profesie, fără însă a oferi nimic suplimentar în sfera contraprestaţiei sistemului de sănătate. Informăm şi pe această cale, atât Guvernul, cât şi opinia publică, despre decizia noastră fermă de a uza de toate demersurile şi remediile legale împotriva impunerii avocaţilor cu CASS în sistem real, neplafonat, neexcluzând ample acţiuni de protest şi chiar o grevă generală. Baroul Bucureşti va apăra cu fermitate drepturile şi interesele avocaţilor şi îşi exprimă speranţa că raţiunea şi pragmatismul vor prevala în decizia Guvernului„, se arată în comunicatul semnat de Ion Dragne, decanul Baroului Bucureşti.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: