Candidatul PNL pentru Primăria Șcheia, are în echipa sa pe cel mai experimentat specialist în administrație din județ

Sursă foto: X

Candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Șcheia, Alin Rusu, îl are în echipa sa pe unul dintre cei mai experimentați specialiști în administrație din județ, Viorel Seredenciuc.

Alin Rusu a declarat că este extrem de bucuros de faptul că echipei PNL pe care o propune pentru Consiliul Local Șcheia i s-a alăturat o altă personalitate importantă, un om cu experiență atât în administrația locală și județeană, cât și națională. De precizat că Viorel Seredenciuc a fost viceprimar al municipiului Suceava, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, consilier al ministrului Antreprenoriatului și turismului, iar în momentul de față este consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului. „Experiența domnului Viorel Seredenciuc în administrație va fi de mare ajutor pentru noi, pentru întreaga comună. Este un om care atât profesional, cât și social a demonstrat că este la un nivel de top. Este un om care lucrează cu proiecte, un om care știe exact ce trebuie făcut, un tehnocrat, un om care știe administrație și care a contribuit enorm de mult la proiectele aduse în județul Suceava. Domnul Viorel Seredenciuc aduce plus valoare echipei foarte omogene pe care o avem, echipă din care fac parte medici, economiști, manageri, întreprinzători particulari, dar și oameni din vatra satului continuatori ai tradițiilor și a obiceiurilor străbunilor noștri”, a spus candidatul PNL pentru Primăria Șcheia, Alin Rusu.

La rândul său, Viorel Seredenciuc a declarat că Alin Rusu are tot sprijinul său pentru a câștiga funcția de primar în comuna Șcheia. „Îl susțin cu toată forța pe Alin Rusu pentru candidatura la Primăria Șcheia și sunt convins că va câștiga mandatul. Alin Rusu e un candidat tânăr, ambițios, bun gospodar, este consilier local în funcție și candidatura lui este o dovadă în plus că Suceava întinerește. Fac parte din echipa PNL pentru Consiliul Local Șcheia și împreună putem continua proiectele benefice pentru comunitate”, a precizat Viorel Seredenciuc.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL