Capitalizarea bursieră a băncilor globale ar putea creşte cu 7.000 miliarde de dolari în următorii cinci ani

Sursa foto: Pixabay

Băncile globale şi-ar putea majora în următorii cinci ani capitalizarea bursieră cu 7.000 miliarde de dolari, dacă adoptă măsuri semnificative de susţinere a creşterii şi sporire a productivităţii, se arată într-un raport publicat luni de Boston Consulting Group (BGC), transmite Reuters.

Creditorii şi-a putea dubla actuala capitalizare bursieră dacă implementează măsuri de stimulare a creşterii şi de îmbunătăţire a raportului preţ-valoare contabilă (P/BV), în pofida obstacolelor, susţine compania de consultanţă.

„Pesimismul legat de sectorul bancar este determinat în principal de scăderea semnificativă a profitabilităţii”, precizează BGC.

Aproximativ 75% din acţiunile băncilor aveau în 2022 un raport preţ-valoare contabilă sub 1, în timp ce raportul preţ-câştig (P/E) este aproape la jumătate faţă de nivelul din 2008.

Chiar dacă se fac investiţii în productivitate şi în simplificarea afacerilor, profiturile băncilor rămân sub presiune în urma cerinţelor de capital mai ridicate şi a sporirii concurenţei de la noii jucători, cum ar fi companiile fintech, avertizează BCG.

„Băncile nu vor reveni probabil la nivelul de profitabilitate şi de capitalizare bursieră înregistrat înaintea crizei globale financiare”, se arată în raport.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL