“Căpitanul Scholz” face furori pe rețelele de socializare. Ce a pățit cancelarul Germaniei

Olaf Scholz
Sursa foto: Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a suferit un accident minor, sâmbăta trecută, în timp ce făcea jogging într-un parc din Berlin. Dar rezultatul a fost spectaculos, fotografia cu șeful Guvernului, postată chiar de el, a făcut deliciul presei, al susținătorilor și adversarilor politici. Scholz apare cu un petec de pirat care-i ascunde vânătaia. Dar, altfel, nu pare să fi avut nevoie de îngrijiri medicale, poate doar de gheață, carne de vită crudă sau o lingură de metal de la congelator.

Scholz și-a postat luni fotografia cu el având un plasture pe ochi după accidentul de pe pista de alergare şi spune că e nerăbdător să vadă meme-urile. N-au întârziat, cele mai savuroase îl salutau cu apelativul Căpitanul Scholtz.

Olaf Scholz, a cărui faţă are de asemenea echimoze vizibile în fotografie, va trebui să poarte plasturele pe ochi în următoarele zile şi chiar săptămâni, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, într-o conferinţă de presă.

Cancelarul, care face în mod obişnuit jogging, a trebuit să îşi anuleze angajamentele de duminică unde urma să ia parte la un eveniment al Bisericii Catolice din Berlin, dar și pe cele în cursul zilei de luni, dar se simte bine având în vedere circumstanţele. Programul său pentru restul săptămânii rămâne neschimbat a precizat Hebestreit.

Citește mai mult pe gandul.ro

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: