Cercetări după ce o femeie de 72 de ani a murit la căminul pentru vârstnici din Sântimbru

poliţie
Sursa foto: Poliţia Română

Poliţiştii din Alba Iulia fac verificări după ce o femeie de 72 de ani a murit la căminul pentru vârstnici din Sântimbru, unde era instituţionalizată. Cauzele decesului ar putea fi medicale, la o primă examinare nefiind găsite urme de violenţă pe trupul femeii.

”La data de 18 august 2023, în jurul orei 18.30, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că, la căminul de îngrijire a persoanelor vârstnice din comuna Sântimbru, judeţul Alba, o persoană a decedat, posibil din cauze medicale. Din primele cercetări, este vorba despre o femeie de 72 de ani, din Alba Iulia. La examinarea sumară a cadavrului, nu au fost identificate urme de violenţă”, a transmis IPJ Alba, potrivit news.ro.

Trupul neînsufleţit al femeii, care era instituţionalizată la acel cămin, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL