Cererea de efectuare a urmăririi penale față de Cîțu a ajuns la Senat. Ce urmează

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu presupuse a fi săvârşite de fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, formulată de Parchetul General la sesizarea DNA în dosarul vaccinurilor, a ajuns, vineri, la Senat.

După prezentarea solicitării în Biroul permanent al Senatului, care se va reuni cel mai probabil luni, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Amintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

PNL și PSD vor vota pentru ridicarea imunității lui Cîțu

În urma acuzațiilor procurorilor DNA, Florin Cîțu, își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni senator neafiliat. Este decizia luată în urma discuțiilor avute cu președintele Partidului Național Liberal. Nicolae Ciucă a mai declarat, joi seară, că liberalii vor vota pentru ridicarea imunității fostului premier. Și președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat că social-democrații vor vota în favoarea solicitării procurorilor anticorupție.

Întrebat ce va decide în cazul ridicării imunității lui Florin Cîțu, Nicolae Ciucă a declarat că va face exact ce prevede legea.

„În regulamentul de funcționare a Senatului voi trimite solicitarea la Biroul Permanent de acolo la Comisia Juridică și pe baza deciziei Comisiei Juridice mergem la vot în plenul Senatului (…) Am vorbit cu dumnealui și mi-a comunicat că va lua decizia să se retragă din grupul parlamentar al PNL. Partidul Liberal tot timpul a votat pentru ca justiția să poată să-și îndeplinească procesul pe care îl derulează în astfel de situații”, a spus Nicolae Ciucă.

Și președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că social democrații vor vota pentru ridicarea imunității.

Întotdeauna aflarea adevărului duce ca o societate să fie mult mai așezată și mult mai liberă. N-am comentat niciodată decizia unui magistrat n-o să comentez nici de această dată. Categoric colegii mei vor vota pentru ridicarea imunității”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL