CFR SA – 7 din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în gara Leu au fost ridicate

CFR SA redicarea vagoanelor
Sursa foto: Facebook - Club Feroviar - https://clubferoviar.ro

Şapte din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în gara Leu, unde 9 vagoane au deriat, iar alte 2 s-au răsturnat, au fost ridicate, iar două macarele de mare tonaj intervin pentru ridicarea vagoanelor rămase, anunţă joi CFR SA, precizând că operaţiunea este complexă şi de durată şi că, în continuare, circulaţia trenurilor între Craiova şi Caracal se desfăşoară pe rute alternative.

”Până la această oră, în staţia CF Leu s-au ridicat şi au fost scoase în afara gabaritului, 7 din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar produs în data de 16 ianuarie. Echipele de intervenţie ale SRCF Craiova acţionează în continuare cu 2 macarale de mare tonaj cu o capacitate de 250 tone, respectiv 125 tone, pentru ridicarea celorlalte 4 vagoane rămase în gabarit. Concomitent se efectuează lucrări de refacere a liniei pe ambele fire de circulaţie şi se fac lucrări pregătitoare pentru montarea unui aparat nou de cale”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: