CJ Dâmbovița anunță sprijin financiar pentru familiile afectate de explozia din Crevedia

Familiilor de Crevedia afectate de exploziile de la staţia GPL din localitate, de sâmbătă seara, le vor fi acordate sumele necesare pentru întreţinere până la finalizarea anchetei autorităţilor, urmând ca după ce se va permite accesul în zonă să se facă şi constatarea pagubelor la faţa locului, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

„Astăzi (marţi, n.n.), finalizăm ancheta socială cu fiecare familie şi vom acorda suma necesară fiecărui membru din familie pentru această perioadă. Şi aici vorbim de sumele necesare pentru a se întreţine în această perioadă, ulterior, după ce vom putea intra pe locaţia respectivă, când cei de la ISU ne vor da voie, vom face anchetă socială în maxim 48 de ore şi vom constata pagubele de la faţa locului şi absolut toate casele le vom renova”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa.

Ştefan a precizat că a fost informat despre ridicarea autorizaţiei de funcţionare a staţiei GPL din Crevedia încă din iulie 2020, dar că nu este de competenţa forului judeţean să intervină în astfel de situaţii. În plus, de atunci nu a primit nicio sesizare sau reclamaţie cu privire la activitatea care se defăşura la această staţie, potrivit Agerpres.

„Nu este treaba mea. Eu cred că ancheta trebuie să îşi continue cursul şi instituţiile statului să vină cu un raport. (…) Nu am primit nicio sesizare, nicio reclamaţie. Ultima adresă a fost făcută în luna iulie 2020, prin care Consiliul Judeţean a fost înştiinţat de ridicarea autorizaţiei de funcţionare. (…) Consiliul Judeţean nu are competenţe în acest domeniu de activitate” a mai spus Ştefan.

Preşedintele CJ Dâmboviţa a anunţat luni că, din primele date, în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia au ars opt case, iar alte 11 sunt afectate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: