Consiliul Național al Elevilor anunță progrese importante în acordarea facilităților de transport pentru elevi

Sursă foto: Captură Video
Sursă foto: Captură Video

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a anunțat că propunerile sale privind acordarea facilităților de transport pentru elevi au fost luate în calcul și a menționat că își dorește ca demersurile prezentate în proiect să fie demarate încă de la începutul anului școlar.

Consiliul Național al Elevilor a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că în cursul acestei săptămâni a fost publicat de către Guvern proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi.

„În acest context, Consiliul Național al Elevilor constată cu entuziasm faptul că propunerile noastre din ultimii ani au fost în sfârșit luate în calcul, fiind concretizat un act normativ în interesul elevilor. Cu toate acestea, noua procedură necesită o implementare adecvată în teritoriu, cu implicarea directă a autorităților publice relevante, astfel încât toate demersurile prezentate în proiect să fie demarate încă de la începutul anului școlar. În acest sens, atragem atenția asupra cazurilor în care elevii au nevoie să utilizeze rutele mai multor operatori de transport pentru a putea ajunge de la domiciliu la unitatea de învățământ în care studiază și invers. În acest moment, proiectul de metodologie nu oferă niciun fel de clarificări în legătură cu situațiile menționate mai sus”, se arată în comunicat.

CNE a menționat că este important ca elevii să beneficieze întru totul de gratuitate la transportul rutier, indiferent de graficele de circulație.

„Cele mai frecvent întâlnite impedimente, conform semnalelor primite din partea elevilor din teritoriu, ar putea fi: necesitatea de a utiliza serviciile mai multor operatori, în cazul unor rute compuse, precum și elevii care apelează, pentru retur, la serviciile altui operator față de cel folosit la dus. Astfel, pentru a evita eventualele probleme care pot apărea atât la nivelul unităților de învățământ, cât și la nivelul inspectoratelor școlare județene/ISMB, Consiliul Național al Elevilor solicită o reglementare cât mai explicită a acestor aspecte. În plus, prevederile actuale privind problematica transportului elevilor au nevoie de o atentă monitorizare, mai ales la debutul anului școlar, în timpul procesului de colectare a datelor din partea elevilor din teritoriu”, a explicat CNE.

Consiliul Național al Elevilor consideră că această schimbare mult așteptată nu trebuie să se oprească la nivelul actelor normative, ci trebuie resimțită de către toți elevii navetiști, și a menționat că, având în vedere toate reglementările încercate de-a lungul timpului, precum acordarea de sume forfetare, decont în avans, privește cu optimism faptul că gratuitatea ar putea deveni, în final, o realitate.

„Privim cu optimism pașii făcuți pentru a asigura, într-un final, gratuitatea în serviciile de transport pentru elevii din România. Toate eforturile aduse de-a lungul timpului de către elevii reprezentanți în această direcție pot deveni realitate prin simpla respectare a prevederilor din metodologie și prin implicarea activă a autorităților relevante. Ne vom asigura de o strânsă colaborare pe acest subiect între elevii reprezentanți de la nivel școlar și județean și autorități, pentru a monitoriza eficient implementarea noilor prevederi în comunitatea școlară”, a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: