Constantin, despre reabilitarea Complexului Vila Lac: Este vorba de aproximativ 10 hectare, cu mai multe construcţii

Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

Purătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat vineri despre reabilitarea Complexului Vila Lac cu aproximativ 56 de milioane de euro că este vorba de aproximativ 10 hectare, cu mai multe construcţii pe el, datând din anii ’60 şi trebuie să răspundă celor mai înalte standarde de protocol, pentru că acolo sunt găzduiţi înalţii vizitatori.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat vineri, după şedinţa Executivului, despre hotărârea pusă în transparenţă decizională, prin care ar trebui să se reabiliteze Complexul Vila Lac cu aproximativ 56 de milioane de euro, cum vede Guvernul această reabilitare şi dacă este în acest moment oportună, având în vedere situaţia economică a României. ”Nu pot să-mi asum declaraţii de oportunitate, însă pot să repet ceea ce am auzit, cred, chiar de la premierul României, că nu este cazul să punem această reabilitare pe lista priorităţilor, deşi este un demers necesar, a spus echipa de expertizare”, a arătat Constantin. Reprezentantul Executivului a menţionat că este vorba de un întreg complex, de aproximativ 10 hectare, cu mai multe construcţii pe el, datând din anii ’60 – a trecut, aşadar, printr-o succesiune de seisme în în Bucureşti -, care trebuie să răspundă celor mai înalte standarde de protocol pe care o ţară le poate oferi, în cazul nostru România, pentru că acolo sunt găzduiţi, de regulă, înalţi vizitatori, atunci când există aceste oportunităţi. Dar, repet, prioritizarea pe lista guvernamentală va putea fi confirmată abia după ce, tot în şedinţă de guvern, va trebui adoptată o hotărâre. Dacă nu avem acea hotărâre, proiectul pus acum în transparenţă de Ministerul Dezvoltării va fi ajustat în consecinţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL