Corul Madrigal a filmat un videoclip la Machu Picchu

Sursă foto: Facebook/ Madrigal

Corul Madrigal a filmat vineri un videoclip în vestigiile citadelei sacre Machu Picchu din Munţii Anzi, o premieră mondială pentru muzica corală.

Aflat pentru prima dată în turneu în America de Sud, cu recitaluri şi concerte în Lima, Cusco şi Aguas Caliente, echipa Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a organizat filmarea episodului al doilea a seriei „Muzică contemporană românească în spaţii antice contemporane” la 2.400 de metri altitudine, la Machu Picchu, unul dintre cele mai frumoase şi misterioase spaţii străvechi ale lumii, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Noul videoclip „Machu Picchu – Suita corală din Ţara Oaşului”, ce are la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop în interpretarea Corului Madrigal, va fi lansat la sfârşitul lunii aprilie.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări şi roţi”, a fost filmat în situl dacic din Munţii Oaş şi a fost lansat pe 15 ianuarie, de
Ziua Culturii Naţionale.

Considerat „oraşul pierdut al incaşilor”, Machu Picchu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1983, fiind considerat „o capodoperă
absolută a arhitecturii şi un testimoniu unic al civilizaţiei inca”.

Turneul Madrigal în Peru este organizat la invitaţia Ambasadei României în Republica Peru, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Institutului
Cultural Român.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL