Creșteri salariale semnificative în administrație, învățământ și sănătate în ultimii cinci ani

Bani
Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Salariile angajaţilor din sistemul public au înregistrat creşteri puternice în ultimii cinci ani, după cum arată calculele ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în sectorul de administraţie publică şi apărare salariile au crescut cu 21% în ultimii cinci ani, cele din învăţământ au crescut cu 34%, iar cele din sănătate cu 15%. Spre comparaţie, salariul mediu net pe economie a crescut cu 46% în aceeaşi perioadă.

Dintre cele trei categorii de angajaţi din sectorul public, cele mai mari salarii sunt cele din administraţia publică, de peste 6.000 de lei net, urmate de cele din învăţământ, de aproape 4.900 de lei, şi de cele din sănătate şi asistenţă socială, cu o medie de circa 4.400 de lei net.

Salariile angajaţilor din învăţământ au crescut începând cu luna iunie a acestui an după ce profesorii au protestat pentru a obţine salarii mai mari. După trei săptămâni de grevă, cadrele didactice au obţinut salarii mai mari cu aproximativ 25% pentru toate categoriile de angajaţi din educaţie de la 1 iunie 2023.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL