DEZVĂLUIREA BOMBĂ care îl îngroapă politic pe Iohannis

Dezvăluirile despre legăturile și vizitele dintre Klaus Iohannis și Dan Voiculescu continuă, iar problemele prezidențiabilului ACL par că se întețesc.

Constantin Sofrone, președintele PC Sibiu, a făcut o nouă dezvăluire despre relația Iohannis- Voiculescu. Acesta a precizat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis s-a întâlnit și în 2008 cu Dan Voiculescu și Codruț Sereș.

”În 2008, Dan Voiculescu cu domnu Sereș au fost într-o audiență la primarul Klaus Iohannis. Au fost la primărie. Noi în 2008 am declarat că nu o să susținem niciun candidat pentru Primăria din Sibiu și am decis să îl susținem pe domnul Klaus Iohannis. Este ceva de notorietate. Și în 2012, la negocierile din USL nouă celor de la PC ne-a revenit locul să punem primarul. Și până la urmă a venit cineva din afară și a venit domnul Iohannis. Totul a venit de sus (n.r.: referindu-se la conducerea centrală a PC și la Dan Voiculescu), s-a discutat în alianță. Noi doar am primit recomandări să nu facem atacuri la persoane (n.r.: referindu-se la Klaus Iohannis)”, a dezvăluit președintele PC Sibiu.

Tot la RTV, prin intermediul unei intervenții telefonice, fostul ministru al Economiei, Codruț Sereș, a continuat să dezvăluie elemente de legătura dintre Klaus Iohannis și Dan Voiculescu.

”Iohannis s-a întâlnit cu Voiculescu măcar o dată în fiecare an, din 2004 încoa. Ori de câte ori cei de la partidul Conservator au fost la Sibiu, domnul Iohannis s-a întâlnit cu domnul Voiculescu. Au fost întâlniri cu un număr redus de oameni”, a precizat Sereș.

Prezent în platou, liberalul Claudiu Săftoiu, a încercat să remedieze situația, precizat că ”exclusiv, doar între Klaus Iohannis și Dan Voiculescu nu au existat întâlniri, lăsând totuși să se înțeleagă că au existat întâlniri între primarul Sibiului și fondatorul PC, doar că acestea s-au petrecut în prezența mai multor persoane.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL