Diminuarea inflaţiei lasă loc unei reveniri economice fragile în Europa de Est

inflatie
freepick

Economiile principalelor state membre UE din Europa de Est au intrat într-o relansare economică fragilă, graţie diminuării inflaţiei care îi încurajează pe consumatori să înceapă să cheltuie din nou, transmite Bloomberg.

Analiştii intervievaţi de Bloomberg estimează că perioada iulie-septembrie 2023 a marcat ieşirea din recesiune tehnică în cazul Ungariei, în timp ce economia Poloniei a înregistrat un avans de 1,9%, cea mai bună performanţă de la începutul anului. În cazul României, expansiunea a continuat în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,4% comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce PIB-ul Bulgariei ar urma să înregistreze un avans de 0,3%. Toate aceste ţări vor da marţi publicităţii cifrele oficiale privind PIB-ul, scrie Agerpres.

„Putem vorbi de o uşoară revenire în regiune dar nu de o relansare solidă. Mediul extern nu este foarte prietenos pentru creştere”, a declarat Juraj Kotian, economist la Erste Group Bank AG în Viena.

România a reuşit să contracareze parţial o parte din provocările externe prin urgentarea unor proiecte întârziate de infrastructură precum autostrăzi şi modernizări de spitale, în încercarea de a absorbi cât mai multe fonduri posibile din bugetul UE pe perioada 2014-2020.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL