Doliu naţional în Rusia după masacrul de la Crocus City Hall

Atac armat Rusia
Atac armat Rusia / captură foto

Rusia respectă duminică o zi de doliu naţional după masacrul dintr-o sală de concerte din Moscova, cel mai sângeros atac pe teritoriul european revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, scrie AFP.

„Întreaga ţară este în doliu alături de cei care şi-au pierdut apropiaţii în această tragedie inumană”, a anunţat duminică dimineaţă postul public de televiziune rus Rossia 24.

Aceasta a difuzat imagini cu un uriaş panou digital montat pe pereţii sălii de concerte care a fost atacată: o lumânare pe un fond negru şi cuvintele „Crocus City Hall. 22/03/2024. Suntem în doliu…”.

Bărbaţi înarmaţi au dat buzna vineri seara în Crocus City Hall, au deschis focul asupra mulţimii cu arme automate şi, potrivit anchetatorilor, au provocat un incendiu cu un lichid inflamabil, ucigând cel puţin 133 de persoane.

Denunţând un „act terorist barbar”, Vladimir Putin a promis că îi va pedepsi pe cei responsabili într-un discurs televizat sâmbătă. Preşedintele rus a anunţat că „cei „patru autori” ai atacului au fost arestaţi „în timp ce se îndreptau spre Ucraina”, fără a menţiona revendicarea Statului Islamic.

Anterior, Kremlinul anunţase „arestarea a 11 persoane, inclusiv patru terorişti implicaţi în atac”. Aceşti patru „cetăţeni străini” au fost capturaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, potrivit autorităţilor.

Acest atac, care a avut loc în sala de concerte din Krasnogorsk, la nord-vest de capitala rusă, este cel mai sângeros atac comis în Rusia în ultimii douăzeci de ani şi cel mai sângeros revendicat de Stat Islamic în Europa.

Bilanţul duminică dimineaţă se ridica la 133 de morţi şi 152 de răniţi, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: