Dorian Popa, prins drogat la volan

Sursa foto: Dorian Popa

Dorian Popa a fost oprit în trafic, vineri seară, în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov. El a fost testat pozitiv pentru substanţe interzise, fiindu-i prelevate probe biologice.

”La data de 27 octombrie a.c.,  ora 21:15 , poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în  exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domneşti, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive”, anunţă, sâmbătă, IPJ Ilfov.

Potrivit sursei citate, întrucât  testarea nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din Bucureşti,  pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

”În cauză, conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii. Poliţiştii  Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, a mai transmis sursa citată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL