Două persoane, rănite după ce un copac a căzut peste maşina cu care se deplasau prin Pasul Bucin

Sursa foto: Jurnalul

Primul episod de iarnă de la munte se putea transforma într-o tragedie în Pasul Bucin din Harghita. Unul dintre copacii doborâţi de vânt a străpuns plafonul unei maşini aflate în mers şi s-a înfipt în bord. Şoferul şi soţia sa au scăpat, ca prin minune, doar cu răni uşoare. Încă de noaptea trecută, a viscolit şi în judeţele Bihor, Hunedoara şi Argeş. Primul strat mai serios de zăpadă din acest sezon a luat prin surprindere turiştii de la pensiuni, care au fost nevoiţi să aştepte utilajele de deszăpezire pentru a pleca spre case.

Dimineaţă, şoferii înaintau greu, în coloană, pe şoseaua care traversează Pasul Bucin. Mai mulţi arbori au fost smulşi din rădăcină de vântul puternic şi au blocat drumul. Unul a străpuns plafonul unei maşini şi s-a înfipt în bord. Şoferul şi soţia sa au scăpat cu răni uşoare. Au trecut, însă, pe lângă moarte.

Ambulanţa a reuşit să ajungă la ei abia după ce echipele de intervenţie au deblocat drumul.

Cei doi au fost transportaţi la spital pentru mai multe investigaţii.

Aşa arăta zona Poiana Răchiţelii din judeţul Hunedoara noaptea trecută. Cu ninsoare viscolită şi ger.

Pentru turiştii cazaţi la pensiuni a fost o bucurie.

Şi în Padiş a nins toată noaptea trecută, iar zăpada s-a depus într-un strat consistent. De dimineaţă, turiştii s-au trezit într-o atmosferă de iarnă autentică.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: