Inspecţia Judiciară ar putea fi sesizată în cazul declaraţiilor lui Băsescu şi Vosganian referitoare la justiţie

CSM analizează dacă este necesară sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu în cazul Microsoft şi ale lui Varujan Vosganian cu privire la condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu, pe lângă sesizarea referitoare la afirmaţiile premierului Victor Ponta, potrivit mediafax.

Propunerile au fost făcute în şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii, de către judecătorul Horaţius Dumbravă şi vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Horaţius Dumbravă a arătat, în contextul discutaţiilor referitoare la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta, referitoare la ancheta în cazul Lukoil, că IJ ar trebui sesizată şi în cazul afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, atunci când a emis avizele pentru urmărirea penală a unor foşti miniştri, în dosarul Microsoft.

El a mai spus că în ultima perioadă s-au înmulţit atacurile nefondate la adresa justiţiei din partea politicienilor, susţinând că, în acest context, membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar trebui să emită un avertisment clar politicienilor, apreciind că sesizarea Inspecţiei Judiciare nu este suficientă.

„Contextul din zilele acestea, în care apar declaraţii ale Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în care sunt devoalate date şi informaţii din dosare penale sau declaraţii ale Primului Ministru, domnulVictor Ponta, prin care sunt atenţionaţi procurorii cum trebuie în mod concret să-şi facă ancheta, impun ca CSM să ia atitudine împotriva oricărui act care ştirbeşte independenţa justiţiei şi erodează încrederea publicului în justiţie. În această perioadă, în care se multiplică atacurile la adresa justiţiei, nu este îndeajuns ca, punctual, să fie sesizată Inspecţia Judiciară, după care să aşteptăm săptămâni la rând până când Inspecţia Judiciară va analiza şi propune Plenului concluziile verificărilor făcute, ci este nevoie de un Apel sau un Avertisment categoric pe care Plenul CSM să-l facă la adresa tuturor politicienilor”, a arătat Dumbravă.

În ce priveşte sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu din 3 octombrie, Dumbravă a spus că urmărirea penală este confidenţială şi că toţi cei implicaţi în actul de justiţie trebuie să respecte acest lucru.

„După studiul dosarelor, spune în declaraţie domnul Preşedinte, rezultă că unele persoane care fac obiect al anchetei penale nu au primit bani, că sunt conturi blocate în străinătate, că declaraţiile de martor luate în dosar de procurori nu sunt acoperite cu probe, că anumite persoane nu au făcut denunţul la DNA. Urmărirea penală este nepublică, confidenţială. Toţi actorii care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie, inclusiv Preşedintele României, Senatul sau Camera Deputaţilor, trebuie să respecte aceste coordonate procesuale”, a arătat Horaţius Dumbravă.

La începutul şedinţei, vicepreşedintele CSM a propus ca Inspecţia Judiciară să fie sesizată şi în cazul afirmaţiilor lui Varujan Vosganian, care a arătat miercuri, într-o emisiune televizată, referitor la condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu, că „un procuror cere, un procuror judecă… Curtea de Apel e de fapt o prelungire a celor care acuză. E un fel de pluton de execuţie… Înalta Curte este cazul cel mai explicit”.

„Eu nu găsesc o vinovăţie nici postului de televiziune, nici presei, căci acesta este rolul lor, să informeze opinia publică, dar ca om politic, ca parlamentar, nu poţi să vii să spui că meseria de procuror este ceva jos de tot şi că tot ce este rău în această societate se întâmplă din cauza unui procuror”, a spus procurorul Gheorghe Muscalu.

Magistraţii CSM vor analiza atât acele două propuneri făcute joi, cât şi posibilitatea sesizării IJ privitor la afirmaţiile premierului Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, despre dosarul Lukoil, că procurorul este suveran şi independent în cercetarea cazului, însă Guvernul speră într-o soluţie legală care să permită sancţionarea prsoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, dar şi continuarea normală a activităţii şi plata salariilor către angajaţi.

Ponta a făcut referire şi la sechestrul asupra unor bunuri ale companiei, comentând: „Bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România”.

„Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte…bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer acea chestie cu „Fiat Justitia Pereat Mundi” („Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea”-n.r.)…eu sper să fie doar cu „Fiat Justitia”, fără să piară şi lumea numai din asta”, a spus premierul.

Sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: