Emisiunea Puterea Banilor, cu Adriana Armanu, revine la PSNews

Din 16 februarie, de la ora 16.00, Adriana Armanu revine cu o nouă serie de interviuri cu tineri antreprenori, oameni care au lăsat în urmă o carieră solidă ca să-și împlinească un vis și să pună pe picioare o afacere în România sau în străinătate.

Vom afla de la aceștia ce probleme întâmpină un antreprenor, ce câștigă și la ce renunță pe acest drum dar și sfaturi și soluții bune de aplicat în diferite situații în care ne găsim zi de zi.

Invitată la finalul anului trecut, pentru Mihaela Toma alegerea de a continua pasiunea și priceperea familiei sale a venit ca o decizie firească.

Casa cu miere a apărut de fapt pe vremea bunicului meu. Noi suntem apicultori de trei generații. Practic, am crescut cu mierea. Însă implicarea mea a venit acum 6 ani, când m-am decis să încep partea aceasta a stupărit-ului și a apiculturii, pentru că mi-am dat seama că de fapt știu foarte multe, fără să-mi dau seama.”

Fondatoarea Casei cu miere ne povestește cum s-au legat lucrurile, în perioada de creștere a copilului, o etapă plină de întrebări, căutări, nerăbdare și dorința de a face altceva, ceva cu sens pentru ea și pentru familia ei.

Am aflat de la Mihaela că mierea în băuturi fierbinți nu este toxică, așa cum se spune, însă își pierde pierde din proprietăți, prin pasteurizare. Prin urmare, poate fi folosită ca îndulcitor fără probleme. În stare pură însă, mierea este hrană vie.

„Vă recomand, de asemenea, să nu vă îndulciți ceaiuri sau cafea cu miere polifloră pentru că va schimba gustul băuturii. Mierea polifloră este obținută din tot spectrul floral, inclusiv din plantele medicinale, de aceea se modifică gustul băuturii. Este ideală însă în limonadă. Pentru băuturi fierbinți, vă sfătuiesc să folosiți mierea de rapiță”, mai spune invitata Adrianei Armanu.

În ce privește teama că mierea îngrașă, aceasta face diferența între exces și 1-2 lingurițe pe zi. Dacă vom compara consumul de ciocolată, prăjituri sau tot felul de produse de patiserie și o linguriță de miere pe zi, balanța va înclina clar spre borcănașul auriu.

„În încheiere, ne mai spune Mihaela Toma, nu este întotdeauna o idee bună să luăm miere pe stomacul gol, întrucât aceasta crește aciditatea.”

Urmărește ediția integrală pe canalul nostru YouTube.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL