Facultatea din România cu doar 6 candidați

Rezultate Examen
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / BOGDAN DANESCU

Pentru Facultatea de Petrochimie, programul de studii în limba engleză, din cadrul Universității Petrol Gaze din Ploiești, au optat doar șase candidați pentru admiterea în sesiunea din iulie 2023.

Prima etapă a programului de admitere la universitatea ploieșteană se încheie joi, 20 iulie.

Facultatea de Petrochimie din cadrul UPG Ploiești a scos la concurs 50 de locuri pentru viitorul an universitar, dar până acum doar șase candidați au ales să studieze ingineria chimică în engleză.

Este un program de studii destinat în general studenților străini, universitatea din Ploiești fiind preferată de tineri din fostul spațiu sovietic, dar și din Africa sau zona arabă. Un program de studii similar în Europa de Est mai este în Polonia.

Alina Brezoi, prorectorul UPG Ploiești spune că admiterea la programele universitare va continua și în lunile august- septembrie cu o a doua etapă de înscriere, potrivit ziare.com. În sesiunea din 2022, la programul de Petrochimie în limba engleză s-au înscris 20 de candidați.

Examene la matematici aplicate, geologie și hidraulică

Nici la Petrochimie în limba română nu se înghesuie candidații, deși facultatea produce specialiștii printre cel mai bine plătiți din lume. Alături de facultăţile de medicină şi de navigaţie, ingineria petrolului asigură unui absolvent un loc de muncă imediat în afara ţării plătit cu peste 5.000 de euro pe lună și poate ajunge până la zeci de mii de euro pe lună.

Ingineria petrolului și petrochimia este considerată printre cele mai dificile şcoli cu profil tehnic, studenţii având de susţinut examene la matematici aplicate, geomecanică, geologie, chimie generală, geofizică, hidraulică, extracţia petrolului, utilaj petrolier etc.

La programul de studii Petrochimie (în limba română) sunt disponibile 69 de locuri, iar înainte de ultima zi de înscriere și-au depus dosarele 48 de candidați.

1.300 de locuri scoase la concurs

Universitatea Petrol Gaze din Ploiești scoate la concurs, pentru sesiunea de vară a admiterii 2023, peste 1.300 de locuri, cele mai multe fiind rezervate facultăților Litere și Științe și Științe Economice. În această sesiune mai puțin de jumătate dintre locuri au fost rezervate facultăților cu profil tehnic.

Au fost scoase la concurs 135 locuri la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor, 309 locuri la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, 141 de locuri la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie, 328 de locuri la Facultatea de Litere și Științe și 415 locuri la Facultatea de Științe Economice.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL