Polo: Visele devin realitate! Naţionala s-a calificat la JO de la Paris

Sursa foto:FR Polo

Federaţia Română de Polo anunţă, sâmbătă, că naţionala masculină a obţinut calificarea la JO de la Paris, de pe locul 10 la Campionatul Mondial.

”Visele devin realitate. Echipa naţională de polo a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. O muncă incredibilă, pasiune şi dedicare au făcut acest vis posibil! Mulţumim tuturor celor care au susţinut această minunată călătorie a băieţilor. Suntem recunoscători pentru această oportunitate! Băieţii promit să dea tot ce au mai bun la această ediţie de Jocuri Olimpice! Paris, venim!”, a anunţat FR Polo, fără a oferi şi motivul oficial pentru această răsturnare de situaţie.

Africa de Sud şi-a retras echipele din competiţia olimpică, la feminin şi masculin, iar World Aquatics ar urma să facă anunţul după finala CM de astăzi.

Oricum, la ora 19.00 va avea loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul JO de la Paris.

Echipa României revine duminică în ţară, la ora 13.30.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: