Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Soluția găsită de Ministerul Educației

Sursa foto: Unsplash
Ministerul Educației din Republica Moldova caută soluții pentru a mai reduce din greutatea ghiozdanelor pentru elevi. În acest sens, a demarat un sondaj printre părinți și copii.

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Este campania demarată de Ministerul Educației din Republica Moldova.

”Știm cât de grele sunt ghiozdanele școlare și ne gândim cum să soluționăm această problemă. Una dintre măsuri ar fi să împărțim cele mai mari manuale școlare în câte două volume, iar elevii să le utilizeze pe rând atunci când trec conținutul respectiv la școală.

Invităm elevii, părinții și cadrele didactice și alte persoane interesate să își expună opinia la subiect prin completarea următorului chestionar – https://bit.ly/3Obljh0.

Așteptăm opiniile dvs. până pe data de 4 februarie 2024, inclusiv”, a transmis Ministerul Educației.

În Republica Moldova sunt 1.218 instituții de învățământ primar și secundar general. În anul de studiu 2022/2023 au fost înregistrați 334.500 de elevi. În comparație cu anul precedent, atât numărul de școli, cât și de elevi a fost într-o ușoară scădere. Deși majoritatea școlilor sunt în sate (74,3 %), cel mai mare număr de elevi se regăsește în orașe (55,1 %).

Dintre cele 1.218 școli, 92 sunt școli primare, 781 sunt gimnazii, 336 sunt licee, șapte sunt școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltare intelectuală sau fizică, iar două sunt școli serale. Din numărul total de școli, 98,1 % sunt publice, iar 1,9 % sunt private. Cele mai multe școli se regăsesc în mediul rural, 74,3 %. În comparație cu 2021, numărul total de școli a scăzut cu 13 instituții.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: