Cazul Buzatu: Referatul procurorilor DNA

Vremeanoua.ro a făcut public referatul procurorilor DNA, în baza căruia s-a cerut arestarea preventivă a președintelui Consiliului Județean Vaslui. Potrivit documentului, Dumitru Buzatu și-a depășit atribuțiile, acesta influențând desfășurarea proiectului de reabilitare și modernizare a Drumului strategic județean Bârlad-Laza-Codăești. Buzatu făcea presiuni asupra responsabililor de proiect, iar aceștia îi urmau instrucțiunile.

Conform documentului,Buzatu făcea presiuni asupra responsabililor de proiect, iar aceștia îi urmau instrucțiunile. Este vorba despre Valeriu Caragață – administratorul județului Vaslui și manager de proiect, Cătălin  Alexandru Toma – manager tehnic de proiect și Antohi Bogdan – angajat în cadrul Direcției Tehnice. În referat nu este menționat ca aceștia să fi avut vreo intenție de denunțare a presiunilor la care erau supuși. Responsabilii de proiect ar fi putut să anunțe autoritățile de control că șeful instituției, Dumitru Buzatu, își depășește atribuțiile și influențează desfășurarea proiectului, cu atât mai mult cu cât este vorba de bani publici și fonduri europene.

De asemenea, referatul procurorilor, prezentat de vremeanoua.ro, arată că Dumitru Buzatu a avut cel puțin trei complici la mită: cei doi manageri de proiect, Valeriu Caragață și Cătălin Toma, și Ioan Buruiană, directorul economic al Direcției Generală de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Conform interceptărilor din dosar, înainte de a ajunge pe balta Cârja, Buzatu l-a sunat pe Buruiană, aflat deja la fața locului, și l-a întrebat dacă a prins și altceva în afară de pește. „Altceva n-am prins! Încă n-am prins! Altceva n-am pescuit!”, i-a răspuns Buruiană. „Aranjați acolo, când vin eu să se prindă peștele ca lumea! Nu mai umblați cu prostii!”, i-a răspuns Buzatu. „Deja am aranjat, le-a dat tot ce le trebuia, a făcut cerere scrisă, referat, tot, gata”, a spus Buruiană, semn că au fost puse la punct toate documentele pentru deblocarea plății către omul de afaceri Emil Savin. Apoi, acesta l-a întrebat în cât timp ajunge, „ca să-i spun lui Emil să vină cu mâncarea caldă”.

Alături de Ioan Buruiană, vor fi audiați, cel mai probabil, Dragos Cazacu, director DGASPC Vaslui și Ana Maria Obreja, șefa sa de cabinet, pentru că l-au însoțit pe președintele CJ la întâlnirea la care s-a făcut darea de mită. Aceasta din urmă se afla alături de Dumitru Buzatu și șoferul său atunci când procurorii DNA le-au oprit mașina în trafic.

Redăm în rândurile următoare cele mai importante pasaje din referatul de arestare preventivă a președintelui CJ, Dumitru Buzatu.

„(…) În demersul său, numitul Judele Radu a ținut legătură în permanență cu reprezentanții CJ Vaslui, în special cu Toma Cătălin, managerul tehnic al proiectului și Caragață Valeriu, managerul proiectului, a căror indicații le-a urmat. Numitul Toma Cătălin i-a comunicat numitului Judele Radu că trebuie să obțină anumite aprobări informale de la președintele Consiliului Județean, Buzatu Dumitru, pentru a demara procedurile legale privind această documentație de adaptare a concluziilor expertizei inițiale efectuată pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic din jud. Vaslui. În ceea ce privește relația numitului Judele Radu cu factorii decizionali din cadrul CJ Vaslui, acesta ține legătura și acționează la instrucțiunile venite din partea lui Toma Cătălin. Acesta la rândul său primește instrucțiuni de la președintele CJ Vaslui, Buzatu Dumitru, pe care le transmite numitului Judele Radu. De asemenea Toma Cătălin îi dă instrucțiuni numitului Judele Radu asupra procedurii cum trebuie să ajungă această adaptare a concluziilor expertizei anterioare la CJ Vaslui, în condițiile în care autoritatea contractantă-CJ Vaslui nu are o comunicare cu antreprenorul SC Soragmin SRL și se află într-un diferend. Cu toate acestea reprezentanții CJ Vaslui îi solicită în mod direct, neoficial, această documentație numitului Judele Radu pentru a o pune în aplicare”.

Radu Judele
Radu Judele

Buzatu Dumitru coordona toate investițiile în infrastructura rutieră de pe raza județului Vaslui

„La data de 08.05.2023 Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui,  l-a contactat telefonic pe numitul Savin Emil și i-a trasat instrucțiuni pentru a veni la sediul CJ Vaslui și să rezilieze amiabil contractul privind loturile 1 și 2 din Drumul Strategic, în condițiile impuse de reprezentanții CJ Vaslui. Acest aspect denotă că Buzatu Dumitru coordonează în fapt activitatea privind investițiile în infrastructura rutieră de pe raza jud. Vaslui.  Începând cu luna mai 2023 numitul Buzatu Dumitru a început să manifeste o preocupare privind urgentarea întocmirii documentației privind plata pe care CJ Vaslui trebuia să o efectueze în favoarea antreprenorului SC Soragmin SRL, deși acesta nu are atribuții legale privind această procedură. Aceste atribuții revin managerului de proiect Caragață Valeriu, managerului tehnic Toma Cătălin Alexandru și lucrătorilor delegați din cadrul Direcției Tehnice din cadrul CJ Vaslui. Aceștia trebuie să centralizeze listele de cantități a materialelor utilizate de către antreprenor la obiectivul de investiție, urmând ca aceste centralizatoare să fie aprobate de către supervizorul, Emeric Koti. Ulterior supervizorul va emite niște CIP-uri, în urma cărora antreprenorul va emite facturile către CJ Vaslui. Apoi, având întreaga documentație, CIP-urile emise de supervizor și facturile emise de către antreprenor, funcționarii din cadrul CJ Vaslui vor trebui să întocmească referate justificative în vederea emiterii ordinelor de plată. Președintele CJ Vaslui va trebui să aprobe aceste referate justificative si ordinele de plată care vor fi întocmite, apoi acestea vor fi trimise spre decontare către antreprenorul SC Soragmin SRL”.

Valeriu Caragață urma, fără opuneri, instrucțiunile lui Buzatu. Iată cum era învățat să îl convingă pe supervizor să semneze actele

La data de 11.05.2023, Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe Savin Emil și l-a invitat  în mod oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din drumul strategic pentru a putea fi scoase din nou la licitație și să fie executate în termenul finanțării, termen care expiră la sfârșitul lunii decembrie 2023. Acest demers evidențiază faptul că numitul Buzatu Dumitru coordonează activitatea numitului Caragață Valeriu. La data de 15.06.2023 Buzatu Dumitru l-a contactat telefonic pe Caragață Valeriu și i-a solicitat să urgenteze încheierea documentelor prin care numitului Savin Emil, să-i fie deblocate sumele de bani aferente lucrărilor efectuate pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic din jud. Vaslui. Numitul Buzatu Dumitru este conștient de situația creată, respectiv că aceste sume se cuvin de drept antreprenorului și că trebuiau decontate de mai multă vreme,  de aprox. 2 ani de zile (Frate, a durat  2 ani povestea asta. După profilul discuției de acuma, mai durează încă 2 ani./ … trec de contracte, VALI, le-am închis. Ăla cere banii! Noi n-avem,  nu știm pe ce treʼ să-i dăm banii? La ce ne chinuim? Băi, vino încoace pentru ce ai, îți dăm,  pentru ce nu ai, nu-ți dăm și vino tu și ne cere, adă documente, de ce trebuie..). Totodată Buzatu Dumitru pune presiune pe Caragață Valeriu și-i dă instrucțiuni cum să procedeze cu supervizorul Emeric Koti pentru ca această să semneze documentele ce-i revin pentru deblocarea sumei de bani cuvenite antreprenorului”.

Supervizorul, către managerul tehnic de proiect:  „să nu mă pună să fac măgării, că nu fac”

„La data de  20.06.2023, numitul TOMA Cătălin Alexandru este contactat telefonic de  KOTI Emeric discutând pe tema deblocării impasului generat de birocrație privind decontarea sumelor de bani cuvenite antreprenorului SC Soragmin SRL. Principala temă de discuție este găsirea unei soluții pentru deblocarea sumelor de bani către antreprenor precum și a deblocării sumelor de bani aferente garanției de bună execuție din partea antreprenorului. Aceste demersuri au fost trasate ca priorități de către numitul Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, responsabililor proiectului menționat iar aceștia din urmă pun în aplicare sarcinile primate de la Buzatu Dumitru. Numitul Koti Emeric se arată precaut asupra cerințelor lui Toma Cătălin Alexandru și îl atenționează să nu-l determine să facă ilegalități pentru că nu se va conforma. (Nu mă… Să nu mă pună să fac măgării, că nu fac!). Numitul Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, a trasat sarcini numiților Caragață Valeriu, managerul proiectului Drum Strategic, și numitului Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al Drumului Strategic, pentru a urgenta elaborarea documentației care să poată duce la decontarea sumelor de bani către antreprenorul Sc Soragmin SRL, sume de bani aferente lucrărilor pe care antreprenorul le-a efectuat pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic. Aceștia din urmă transmit instrucțiunile primite din partea președintelui CJ Vaslui către numiții Antohi Bogdan și Crețu Bogdan, lucrătorii din cadrul Direcției Tehnice delegați cu întocmirea acestei documentații pentru ca această documentație să fie efectuată cu celeritate. Numiților Caragață Valeriu și Toma Cătălin-Alexandru le revine și sarcina de a ține legătura cu supervizorul Emeric Koti și de a-l determina să efectueze cu celeritate documentele care sunt de competența lui pentru a se putea efectua cât mai rapid plata către SC Soragmin SRL”.

Dumitru Buzatu, nervos pe angajați: „f**i  Dumnezeirea mamii lor, astăzi și mâine, dimineață că… cred că treʼ să mă duc să-i bat într-o zi!

„La data de 11.07.2023 numitul CARAGAȚĂ Valeriu este contactat telefonic de   BUZATU Dumitru rezultând că acesta din urmă este mereu informat despre situația contractuală dintre CJ Vaslui și antreprenorul SC Soragmin SRL, respectiv dacă colectivul din cadrul CJ Vaslui, în frunte cu managerul de proiect Caragață Valeriu, a reușit să găsească o cale legală pentru a remite antreprenorului banii cuveniți privind reabilitarea drumului strategic din jud. Vaslui. Buzatu Dumitru exercită o presiune asupra numitului Caragață Valeriu pentru ca acesta să găsească o modalitate de a debloca cât mai rapid sumele de bani către SC Soragmin SRL. (Băi, dar să le facă mai repede, f**i  Dumnezeirea mamii lor, astăzi și mâine, dimineață că… cred că treʼ să mă duc să-i bat într-o zi!… să mergem mai departe olecuțică!) La data de 11.08.2023, ora 11.14, numitul Caragață Valeriu este contactat telefonic de numitul Antohi Bogdan, funcționar în cadrul Direcției tehnice din cadrul CJ Vaslui și căruia îi sunt delegate atribuții privind întocmirea documentației decontului către SC Soragmin SRL. Cel din urmă îi transmite managerului proiectului faptul că a luat legătura cu Munteanu Monica, reprezentanta SC Soragmin SRL, iar aceasta a fost de acord cu sumele pe care CJ Vaslui le-a înaintat pentru a fi decontate, existând un diferend între părțile contractuale privind unele cheltuieli neeligibile.(Voiam să vă zic că am transmis aia așa cum ați zis dumneavoastră, doamna MONICA m-a sunat, credeam că-i  supărată pentru ce i-am scris dar nu, a zis că se conformează, bine că-s documentele în regulă, sumele sunt corecte). Totodată Antohi Bogdan îi transmite lui Caragață Valeriu faptul că supervizorul Koti Emeric ar trebui să semneze anumite liste de cantități care sunt necesare finalizării decontului către antreprenor”.

Dumitru Buzatu, către Valeriu Caragață: „Vezi unde-i supervizorul, băi prietene care-i problema, că am făcut toate astea de 70 de ori drumul ăsta, du-te, adă-l încoace!”

„La data de 18.08.2023, în timpul cât Savin Emil se afla în biroul numitului Buzatu Dumitru din cadrul CJ Vaslui, acesta din urmă îl contactează telefonic pe Caragață Valeriu căruia îi trasează indicații clare, respectiv să ia legătura cu Emeric Koti, supervizorul de proiect și să-l convingă se semneze listele de cantități și să emite CIP-urile necesare pentru ca antreprenorul SC Soragmin SRL să poată emite facturile și să-i fie decontată suma de bani. (Vezi unde-i supervizorul, băi prietene care-i problema, că am făcut toate astea de 70 de ori drumul ăsta, du-te, adă-l încoace!  Le semnezi? Nu le semnezi? Când să le aștept aici ca să …? Că turbez eu că în fiecare zi discut treaba asta și nu mai pot! Fii te rog drăguț și…)”.

Ana Maria Obreja transmitea mai departe ordinele lui Buzatu: „ai fost căutat de șef și era urgent”

„La data de 10.08.2023, ora 12.21, numitul Caragață Valeriu este contactat telefonic de către numita Ana-Maria, secretara numitului Buzatu Dumitru, care îi transmite că a fost “căutat de șef și era urgent”, ceea ce reprezintă că președintele CJ Vaslui dorea să-i traseze noi sarcini pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL. La data de 10.08.2023, ora 15.49, numitul Toma Cătălin Alexandru este contactat telefonic de către numita Ana-Maria, secretara numitului Buzatu Dumitru, care îi transmite că este “invitat la șef”, ceea ce reprezintă că cel dintâi trebuie să meargă la cabinetul președintelui CJ Vaslui, unde i-a trasat sarcini pentru a urgenta întocmirea documentației decontului pentru SC Soragmin SRL. (…) La data de 14.09.2023, ora 09.35, numitul Buzatu Dumitru o contactează pe numita Ana-Maria și îi solicită să verifice în aplicația ConectX dacă documentația a ajuns la Mircea Țuțuianu care trebuie să emită ordinele de plată.(Vezi dacă sunt alea de la MIRCEA pentru știi tu ce discuții aveam!) Se observă persuasiunea președintelui CJ Vaslui de a verifica stadiul documentației având în vedere că la data de 13.09.2023 a stabilit termen limită de terminare a acestei documentații la data de 14.09.2023, ora 09.30.( Deci, fă-mi alea… vezi repede, uită-te te rog în calculator!)”.

Managerii de proiect făceau, la rândul lor, presiuni asupra subalternilor

„La data de 18.08.2023, ora 16.08, Caragață Valeriu o contactează pe numita Iordan Mitica, funcționara CJ Valsui care are atribuții de verificare din punct de vedere economic a documentației întocmite de funcționarii din cadrul Direcției Tehnice a CJ Vaslui, căreia îi transmite că trebuie să urgenteze întocmirea documentației aferente decontului sumei către SC Soragmin SRL. Se observă așadar presiunea pe care numitul Buzatu Dumitru o exercită asupra numitului Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, iar acesta din urmă transmite această presiune către ceilalți funcționari care au în atribuții întocmirea a diferite acte în documentația menționată. La data de 22.08.2023 numitul Toma Cătălin Alexandru îi solicită numitului Antohi Bogdan să o contactează pe numita Munteanu Monica, reprezentanta SC Soragmin SRL, și să-i solicite mai multe documente în original pentru a urgenta întocmirea documentației aferente decontului sumei de bani către SC Soragmin SRL. Se evidențiază presiunea pe care numitul Bzuatu Dumitru o exercită asupra numitului Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al proiectului Drumului Strategic, iar acesta transmite această presiune asupra subalternilor săi în vederea urgentării procedurii de efectuare a plății către antreprenor”.

Dumitru Buzatu, alături de directorul Direcției de Dezvoltare și Cooperare, Emilian Agafiței, și directorul adjunct al Direcției Tehnice, ing. Cătălin Toma
Dumitru Buzatu, alături de directorul Direcției de Dezvoltare și Cooperare, Emilian Agafiței, și directorul adjunct al Direcției Tehnice, ing. Cătălin Toma.

Buzatu, înjurându-l pe supervizorul proiectului: „Tu-i Dumnezeirea mamii lui de ungur p****”

„La data de 25.08.2023, ora 10.54, Buzatu Dumitru îl contactează telefonic pe numitul Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, asupra căruia exercită presiune pentru ca funcționarii responsabili din cadrul Direcției Tehnice să urgenteze întocmirea documentației aferente decontului către SC Soragmin SRL. (Nu mai.. nu, nu mai știu ce să mai… ce să mai cred! Este .. ! Pi…a mamii ei de  instituție și de tot dacă aici noi nu .. nu putem  să-i controlăm pe ăștia. Nu știu ce se întâmplă!) De asemenea Buzatu Dumitru îi trasează sarcini lui Caragață Valeriu de a-l contactat pe numitul Koti Emeric, supervizorul proiectului, și să-l convoace la sediul CJ Vaslui pentru a-l determina să emită urgent documentele necesare întocmirii documentației menționate.( Îl chemi încoace ca să vorbesc eu cu el! Tu-i Dumnezeirea  mamii lui de ungur prost! Mă mai aude cineva poate și mă mai dă la comisia asta anti-discriminare..  ! Da?) La data de 25.08.2023  Buzatu Dumitru îl contactează telefonic pe numitul Toma Cătălin Alexandru, managerul tehnic al proiectului Drumului Strategic, asupra căruia exercită presiuni de a urgenta întocmirea documentației aferente decontului  sumei către SC Soragmin SRL, președintele CJ Vaslui abordând o atitudine ofensivă față de Toma Cătălin Alexandru. (N-am primit semnalul! /  Luni ajung la KOTI hârtiile! Atâta știu!/  Băi, dă-l în pi..a mă-sii de Koti, băi!)”.

Emil Savin le-a explicat procurorilor morișca spăgilor în CJ: „Buzatu Dumitru se înțelege anterior cu antreprenorii”

„(…)Menționez că îmi desfășor activitatea în domeniul construirii și reabilitării infrastructurii rutiere de mai mulți ani, cu precădere în jud. Vaslui. Precizez că de mai mulți ani sunt în topul constructorilor în domeniul infrastructurii rutiere din jud. Vaslui. În toată această perioadă am luat contact cu majoritatea antreprenorilor din jud. Vaslui care își desfășoară activitatea în domeniul menționat anterior.  Am aflat de la diverse persoane care activează în acest domeniu faptul că numitul Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, pretinde și primește un procent de minim 10% al contravalorii lucrărilor pe care le încredințează diverșilor antreprenori privind infrastructura rutieră din jud. Vaslui. De asemenea, din atitudinea și modalitatea în care se desfășoară procedurile de atribuire a diverselor contracte privind infrastructura rutieră din jud. Vaslui, a rezultat că Buzatu Dumitru este cel care coordonează și supraveghează ca aceste lucrări să fie acordate antreprenorilor pe care îi agreează. Precizez că de câțiva ani de zile mă simt persecutat de conducerea CJ Vaslui, în special de Dumitru Buzatu, prin faptul că mi se pun piedici în procedurile de atribuire a diverse contracte. Majoritatea contractelor pe care le-am câștigat în jud. Vaslui în ultimii ani au fost urmare a unor diferende soluționate de către CNSC în favoarea firmelor pe care le reprezint.  Din ceea ce cunosc Buzatu Dumitru se înțelege anterior cu antreprenorii anunțându-i că urmează ca CJ Vaslui sau instituțiile subordonate (UAT-uri sau LDP) să scoată la licitație diverse sectoare de drum din jud. Vaslui care necesită a fi construite sau reabilitate. Prin intervențiile numitului Buzatu Dumitru, respectiv a influenței pe care acesta o are asupra tuturor instituțiilor din jud. Vaslui, reușește să împiedice alți antreprenori să câștige licitațiile (prin descalificări sau impunerea unor criterii tehnice în caietele de sarcini pe care le îndeplinesc doar antreprenorii agreați)”, a transmis Emil Savin.

Ioan Buruiană, mesagerul șpăgilor

 „După ce autoritățile contractante fac plățile în contul antreprenorilor pentru lucrările executate pe sectoarele de drum scoase la licitație, Buzatu Dumitru le dă de înțeles, indirect, prin intermediul unor persoane de încredere lui, că trebuie să-i remită un procent de minim 10% din valoarea sumei decontate. Una dintre aceste persoane este numitul Buruiană Ioan poreclit Buru, fost angajat al DGASPC Vaslui, pe care-l trimite la reprezentanții antreprenorilor să stabilească detaliile întâlnirii unde Buzatu Dumitru urmează să primească sumele de bani drept mită. Precizez că aceste sume de bani se dau doar cash, în principiu în lei. Din ceea ce cunosc numitul Buruiană Ioan nu discută în mod direct detaliile cu antreprenorii deoarece aceștia cunosc scopul pentru care numitul Buruiană Ioan îi contactează, respectiv să se întâlnească “întâmplător” sau într-un loc de recreere cu numitul Buzatu Dumitru unde acesta din urmă primește sume de bani drept mită. Am aflat că Buzatu Dumitru dar și Buruiană Ioan sunt precauți în atitudine și nu discută detaliile decât personal”, a spus Savin.

Ioan Buruiană
Ioan Buruiană

Emil Savin: „mi-am dat seama că fără intervenția președintelui CJ Vaslui decontarea sumei de bani, restantă de mai mulți ani, nu ar fi posibilă”

„De asemenea am observat că din momentul în care acesta mi-a spus că se va implica în efectuarea plății, funcționarii din CJ Vaslui responsabili cu efectuarea plății au făcut demersurile aceste acțiuni deși timp de cel puțin doi ani de zile nu au făcut nimic în această privință. Suma pe care trebuie să o primesc de la CJ Vaslui este una mare iar faptul că CJ Vaslui nu a decontat această sumă a pus o mare presiune pe mine și societățile mele, fiind foarte aproape de a declara falimentul acestora deoarece nu mai aveam surse de finanțare. În urma interacțiunii cu Buzatu Dumitru, a dinamicii evenimentelor și a demersurilor întreprinse de acesta  mi-am dat seama că fără intervenția președintelui CJ Vaslui decontarea sumei de bani, restantă de mai mulți ani, nu ar fi posibilă. Numitul Buzatu Dumitru mi-a transmis de mai multe ori că CJ Vaslui va efectua cît de curând decontarea sumei de bani restante față de SC Soragmin SRL. În cele din urmă, la mijlocul lunii septembrie 2023, CJ Vaslui a decontat  către SC Soargmin SRL suma de bani aferentă lucrărilor de pe lot 1 și 2 a Drumului Strategic.  La data de 18.09.2023 Buruiană Ioan m-a contactat telefonic și mi-a transmis că ar dori să vină la pescuit împreună cu Buzatu Dumitru la ferma mea din localitatea Cârja. Totodată Buruiană Ioan mi-a transmis că Buzatu Dumitru are o treabă cu mine și am stabilit că la data de 22.03.2023 îi voi primi pe aceștia pe lacul fermei mele din loc. Cârja. Acțiunea numitului Buruiană Ioan mi-au dat de înțeles că cel dintâi este un mesager trimis de Buzatu Dumitru și că acesta dorește să-i remit un procent de 10% din suma pe care CJ Vaslui a decontat-o către SC Soragmin SRL”, a mai adăugat el.

Ioan Buruiană și Dragoș Cazacu au venit primii la Ferma Cârja, locul mitei. Apoi, au ajuns Dumitru Buzatu și Ana Maria Obreja

„În ziua de 22.09.2023, conform discuțiilor anterioare cu colaboratorul cu identitate reală SAVIN Emil, numitul BURUIANĂ Ioan, însoțit de către numitul CAZACU Eduard a ajuns în jurul orelor 7.30 la Ferma Cârja ce aparține colaboratorului. Ulterior, numitul BURUIANĂ Ioan a intermediat întâlnirea între colaborator și BUZATU Dumitru așa cum reiese din discuțiile telefonice ce fac obiectul unor procese-verbale de redare atașate la dosarul cauzei. Având în vedere faptul că în acea zi colaboratorul cu identitate reală urma să se întâlnească cu BUZATU Dumitru, având în vedere și prevederile ordonanței de autorizare a colaboratorului cu identitate reală SAVIN Emil, organele de urmărire penală au pus la dispoziția colaboratorului o geantă maro cu suma de 1.250.000 lei compusă din 2.500 de bancnote cu cupiura de 500 lei. Astfel, la data de  22.09.2023,  la ora 13:46:38 numitul BURUIANA Ioan  ia legătura cu  SAVIN Emil, confirmându-i acestuia  Hai că-l sun pe șef acum. La data de  22.09.2023,  la ora 13:48:05 numitul BURUIANA Ioan  ia legătura cu  BUZATU Dumitru, afirmând Da, a întrebat și EMIL că vrea să vină cu puiul. Veniți încoace acuma? numitul BUZATU Dumitru răspunzând – Am să vin eu ca să vă învăț cum să faceți! Ulterior, la data de 22.09.2023, la ora 14:17:46, numitul BURUIANA Ioan  ia legătura cu  SAVIN Emil  transmițându-i Da, Emile, gata! A zis c-a plecat! Nu l-am întrebat de unde, am zis că ajungeți într-o oră, a zis că „da”. Hai!”.

Dumitru Buzatu a luat geanta, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis

„În aceiași zi, după sosirea inculpatului BUZATU Dumitru la Ferma Cârja acesta a luat masa alături de SAVIN Emil, BURUIANĂ Ioan, OBREJA Ana Maria și CAZACU Eduard, ulterior BUZATU Dumitru având o scurtă discuție singur cu  SAVIN Emil, în cuprinsul acesteia colaboratorul cu identitate reală remițându-i președintelui CJ Vaslui geanta cu suma de 1.250.000 lei pusă la dispoziție de organele de urmărire penală. Numitul BUZATU Dumitru a preluat geanta și a așezat-o în portbagajul autoturismului DACIA DUSTER cu nr. VS11WAT. Aceste aspecte au fost surprinse video de către ofițerii de poliție judiciară ai DGA care au pus în executare măsuri de supraveghere tehnică autorizate în cauză, din procesul-verbal întocmit de către aceștia reieșind în esență următoarele: (….) La orele 17.15, SAVIN EMIL și BUZATU DUMITRU s-au ridicat de la masă și s-au deplasat către autoturismele marca Lexus și marca Dacia Duster. BUZATU DUMITRU a mers la portbagajul Daciei Duster, iar SAVIN EMIL la autoturismul Lexus, unde a deschis ușa stânga spate și a luat de pe banchetă o geantă maro pusă la dispoziție de către Direcția Națională Anticorupție, în care se afla suma de 1.250.000 de lei. BUZATU DUMITRU a deschis portbagajul Daciei Duster, SAVIN EMIL a mers către el, i-a întins geanta cu banii, BUZATU DUMITRU a luat-o, a pus-o în portbagaj, după care l-a închis. Cei doi au purtat o convorbire scurtă în timpul dării/luării genții cu bani și apoi s-au deplasat împreună către masa din foișor unde se aflau celelalte persoane”.

Sursă foto: Captură foto

Cum a încercat Buzatu să se apere: i-a solicitat lui Emil Savin suma de 125.000  lei ca împrumut, doar că el i-a dat mai mult

„Cu privire la această geantă și la suma aflată în interior, dl BUZATU Dumitru  precizează următoarele: (…) Această geantă și suma de bani din interior îmi aparține, sunt bani din economiile mele(…).   Fiind audiat în cauză, BUZATU Dumitru a declarat în esență că presiunile pe care le-a exercitat asupra funcționarilor responsabili de implementarea proiectelor desfășurate de către Consiliul Județean Vaslui a fost una intensă dar justificată de faptul că  data implementării proiectelor era una limită și exista riscul ca Consiliul Județean Vaslui să piardă finanțarea cu obligația acestuia să asigure fondurile implementării din bugetul propriu lucru care era imposibil. Totodată BUZATU Dumitru mai declară faptul că în urmă cu aproximativ două sau trei săptămâni s-a întâlnit cu numitul SAVIN EMIL în parcarea Consiliului Județean Vaslui căruia i-a solicitat suma de 125.000  lei ca împrumut. Acesta a fost de acord iar în cursul  zilei de 22.09.2023 s-a deplasat în localitatea Cârja din județul Vaslui unde se află un iaz de pescuit și s-a întâlnit cu niște prieteni și inclusiv cu Savin Emil. Acesta i-a dat o geantă de culoare maro în care a crezut că se află suma de bani solicitată ca împrumut și ulterior după ce a fost oprit de poliție și procuror a constatat că în geantă se afla suma de 1.250.000 lei sumă pe care nu a solicitat-o niciodată ca împrumut”.

Sursă foto: vremeanoua.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL