Închisoare pe viață pentru cel mai temut baron al drogurilor din Olanda. Procesul lui Ridouan Taghi a durat 6 ani

Sursa: Profimedia Images

Cel mai temut baron al drogurilor din Olanda a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă, într-un dosar în care Ridouan Taghi a fost acuzat de o serie de crime comise între 2015 şi 2017, în timp ce a condus o organizație pe care procurorii au descris-o ca fiind „o mașină de ucis bine unsă”, transmit The Guardian și Agerpres.

Ridouan Taghi s-a numărat printre cei trei membri ai bandei condamnați pe viață, iar alți 14 dintre aceștia au fost condamnați de la 21 de luni la 29 de ani de închisoare, după un proces fără precedent, ai cărui aproape șase ani de audieri au fost marcați de încă trei crime conexe.

Polițiștii mascați și înarmați au înconjurat tribunalul, cunoscut sub numele de „Buncărul”, într-o suburbie din Amsterdam, marți, în timp ce judecătorii, ale căror nume nu au fost date presei și ale căror fețe erau ascunse, citeau sentințele. Drone și elicoptere de poliție s-au învârtit deasupra tribunalului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: