Jean Pădureanu îi cere grațierea lui Băsescu

Jean Pădureanu, condamnat în Dosarul Transferurilor, i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să fie graţiat.

Potrivit medicilor, fostul patron al echipei de fotbal Gloria Bistriţa este bolnav. Familia lui Pădureanu îşi bazează cererea pe faptul că preşedintele a graţiat recent o asistentă în vârstă de 70 de ani, care de asemenea a avea probleme serioase de sănătate, releatează stirileprotv.ro.

Cererea sa de graţiere trebuie analizată de Ministerul Justiţiei, care trebuie să dea un aviz, înainte ca preşedintele să decidă dacă va fi graţiat sau nu.

Tribunalul Ilfov a respins, în 12 iunie, cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare, primită de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa în dosarul transferurilor de jucători. Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: