Liderul PNL Sector 1 solicită demiterea urgentă a directorului general din Poliţia Locală Sector 1, Eusebiu Avram

George Tuţă
Sursă foto : PNL Media / George Cristian Tuţă

Reprezentanţii PNL Sector 1, prin preşedintele filialei şi candidat pentru Primăria Sectorului 1, George Tuţă, solicită de urgenţă demiterea din Poliţia Locală Sector 1 a directorului general Marius Eusebiu Avram. Şeful instituţiei locale însărcinate cu ordinea şi siguranţa cetăţenilor permite angajaţilor din subordine să fure banii cetăţenilor şi nu doar să îşi păstreze slujbele după recunoaşterea vinovăţiei, ci chiar să rămână în poziţii de conducere din organizaţia sa, spune Tuţă.

„Haosul din Primăria Sectorului 1 capătă proporţii penale, iar doamna primar Clotilde Armand asistă cu nonşalanţă la prejudicierea instituţiei pe care o conduce fără să ia nicio măsură. Dacă n-o face ea, i-o cerem noi! În noiembrie 2022, sub conducerea aceluiaşi Marius Eusebiu Avram, a fost semnat un contract între Poliţia Locală Sector 1 şi o firmă privată prin care se viza achiziţia de uniforme pentru poliţiştii locali şi echipamente de protecţie. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar privind această achiziţie şi a arătat că instituţia Primăriei a fost prejudiciată cu peste 540.000 de lei pentru că firma Viper Concept SRL a primit toţi banii, deşi a livrat doar o parte a bunurilor contractate. Concret, este vorba despre o achiziţie fictivă, girată de oamenii din conducerea Poliţiei Locale”, arată comunicatul de presă al PNL Sector 1.

DNA a dat publicităţii încă din decembrie 2023 un comunicat de presă prin care anunţa că Gabriel Ovidiu Iordan, coordonator al Compartimentului Administrativ din cadrul Poliţiei Locale Sector 1, a semnat un acord de vinovăţie prin care recunoştea că se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată; fals intelectual (două fapte), uz de fals (două fapte). Mai mult, Iordan a fost de acord să fie condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, decizie validată în urmă cu 10 zile de Tribunalul Bucureşti.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: