„Manipulatoriu și electoralist!” Lucian Șova dă de pământ cu Grindeanu

Lucian Șova la Puterea Știrilor

Invitat luni în emisiunea Puterea Știrilor, Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor l-a criticat dur pe actualul titular de la Transporturi, Sorin Grindeanu, despre care spune că face „o defilare triumfalistă, electorală, la sfârșit de an, cu niște segmente de autostradă”.

„Operația reușită, dar pacientul mort sau invalid”

„Păi, dacă ne-am uita numai la televizor am fi extraordinar de entuziaști. Dacă este să mai și mergem cu mașina prin țară, cred că ajungem acasă mai nervoși decât după o emisiune. Din păcate, conduita aceasta, pe de o parte, manipulatorie… exemple, nume de companii pe care ministrul ministrul Grindeanu le glorifică, numele lui Strabag pe care ministrul îl glorifică, e electoralist și manipulatoriu. Acest lot Cheţani-Câmpia Turzii lipsește de mult din structura autostrăzii Transilvania și nu a făcut nicio minune Strabag că a terminat mai repede cu opt luni, având în vedere ceea ce a găsit acolo, deja făcut pe acest lot. Pe de altă parte, ministrul Grindeanu își arogă meritul de a inaugura aceste segmente de autostradă, unele funcționale, altele nu, că pe zona sud București, din câte știu eu, sunt niște segmente care, deși vor fi gata, nu vor putea fi folosite de către șoferi pentru că nu au conexiuni, dar uităm de lucrul acesta.

A face această defilare triumfalistă la sfârșit de an, cu niște segmente de autostradă, aici unul, altul dincolo, nu e decât electoralist, lucru pe care eu l-am evitat cu desăvârșire în mandatul de 11 luni pe care l-am avut la Ministerul Transporturilor și spun acest lucru pentru că pretind că am un simț al ridicolului cel puțin la nivel mediu. Totul a fost foarte bine mereu, doar că în practică știți cum e? Operația reușită, dar pacientul mort sau invalid. Nu este bine. Ministerul Transporturilor primește un buget mare pe credite de angajament, nu credite bugetare. De altfel, e și normal, pentru că este vorba de fonduri europene, pe care, dacă se vor și executa lucrările deja contractate, vor genera și absorbție de fonduri europene”, a declarat fostul ministrul Lucian Șova, la Puterea Știrilor.

 

 

Reacția lui Lucian Șova vine după ce ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că încă 65 de kilometri de autostradă şi drum expres vor fi daţi în circulaţie până la finele acestui an.

„Aşa cum bine ştiţi, până acum am dat în circulaţie aproximativ 32 – 33 km şi anume pe Nuşfalău – Suplacu de Barcău şi s-au recepţionat 19 km de drum expres şi de autostradă pe A0 Nord. După cum vă spuneam, încă 16 km cred că joi sau vineri vor fi daţi în circulaţie între Cheţani şi Câmpia Turzii, vineri sau sâmbătă încă 32 de km între Craiova şi Piteşti, pe drumul expres, undeva între Crăciun şi Anul Nou în mod sigur 17 km din lotul 2 de pe A0 Sud. Eu sper să fie 23 şi să termine compania care face această lucrare şi cei 7 km de la DN5 la DN4, astfel încât să fie 23 de km care să fie recepţionaţi pe A0 Sud.

În mod sigur vor fi 17. M-aş bucura să fie 23. De ce? Pentru că am folosi întreg traseul de 23 de km, urmând ca ţinta pe care singur mi-am pus-o şi anume – şi o spuneam undeva în septembrie – că până la sfârşitul anului 2024 minimumul de kilometri de autostradă şi drum expres pe care să-i dăm în circulaţie să fie de 250. Este perfect realizabil”, a afirmat luni Grindeanu, după dezbaterile din comisiile de specialitate reunite, pe tema proiectului de buget pe 2024 al ministerului de resort.

Potrivit acestuia, în 2024, în luna iulie, pe A0 Sud se va circula pe întreg traseul, de la A1 la A2, la fel pe drumul expres Craiova – Piteşti.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL