Măsura care va proteja fermierii români și recoltele lor. Ce spune europarlamentarul Daniel Buda

Daniel Buda
Daniel Buda

Europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au reușit protejarea fermierilor printr-un amendament, în contextul în care Comisia Europeană ar fi urmat să acorde derogări de la prevederile privind reducerea pesticidelor pentru statele membre unde utilizarea acestor substanțe este mai mică de 35% din media UE, situație în care se află și România.

„Politicile de mediu trebuie transpuse în practică de o manieră rezonabilă și nu împotriva fermierilor sau a consumatorilor! Consumatorii au nevoie mai departe de alimente în cantități suficiente și la prețuri accesibile! Alternativa de a importa hrana din țările terțe, unde calitatea este mai mult decât îndoielnică, nu poate fi acceptată!”, a punctat europarlamentarul Daniel Buda.

„Rămânem mai departe angajați în utilizarea responsabilă a pesticidelor! Statele care au un consum mult peste media UE trebuie să fie primele care să își reducă consumul de pesticide!”, a mai explicat Buda.

România are un consum mediu de 640 grame pe hectar, cu mult sub media europeană de 2200 grame la hectar, și nu poate accepta nici o țintă de reducere. Cantitatea este deja mică, iar orice diminuare ar duce la pierderi substanțiale de recoltă.

Sunt țări precum Olanda care folosesc 8000 de grame la hectar și care, chiar dacă ar renunța la jumătate, ar folosi 4000 de grame la hectar, mult mai mult comparativ cu România.

În cele din urmă, propunerea Comisiei Europene referitoare la reducerea utilizării pesticidelor a fost respinsă săptămâna aceasta de plenul Parlamentului European. Aceasta prevedea reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor chimice și cu 65% a utilizării pesticidelor mai periculoase până în 2030.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: