Microîntreprinderile își vor pierde privilegiile. ”Așa vrea UE”

calculator
Sursa foto: Pixabay

Premierul Marcel Ciolacu spune este o problemă cu Jalonul 206 din PNRR, cu mincroîntreprinderile, deoarece Comisia Europeană încă consideră că este o impozitare mult prea lejeră.

”Vă rog frumos să îi întrebați pe ipocriții care le-au trecut în PNRR și acum stau la televizoare și critică măsurile pe care le-au trecut ei. Înțeleg multe în politică, înțeleg că nu e balet, înțeleg orice, dar ipocrizia e cel mai urât lucru”, a mai spus premierul, prezent în județul Bihor.

”FMI nu poate să impună unui stat și unui guvern. E normal să vină, fiindcă fac în toată lumea, în toate țările europene, fac și în Germania aceste evaluării. Noi avem o evaluare de țară, pe care o face Comisia. Ni s-a spus că vom închide cu un deficit de 7,8%”, a declarat Ciolacu potrivit News.ro. „Eu am promis că voi închide cu un deficit cu minimum 0,5% mai puțin decât deficitul de anul trecut. Îmi cer scuze, am reușit. Mai mult, am spus că vom avea un buget până la sfârșitul anului și voi prinde un deficit mai mic cu cel puțin 0,5% mai mic decât anul acesta. Îmi cer scuze, am reușit să fie mai mic cu 5%. Hai să vedem și prima execuție pe primul trimestru, ca să fiu și mai determinat.”

Ciolacu mai spune că ”s-au luat anumite măsuri, în primul și în primul rând pentru că sunt trecute în PNRR”. ”Ele sunt trecute în Jalonul 206, care e în cererea de plată nr. 3 și deja au venit anumite semne de întrebare și am mai anunțat public că este o problemă cu Jalonul 206, cu mincroîntreprinderile, fiindcă Comisia încă consideră că nu am luat toate măsurile pentru a închide această zonă, unde ei consideră că este o impozitare mult prea lejeră pentru o țară de mărimea României”, a mai arătat șeful Executivului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL