Ministerele au primit sarcina să-și facă rapid lista cu prioritățile de investiții pentru 2024

Ministerul Educației
Sursa foto: Facebook / Ministerul Educației

Coaliția a convenit deja că, alături de finanțare a investițiilor, prioritare vor fi educația și sănătatea.

Ministerele au primit sarcina să-și facă rapid lista cu prioritățile de investiții pentru 2024, în contextul definitivării proiectului de buget pentru anul viitor. Proiectul ar urma să fie trimis la Parlament cât mai repede, pentru ca actul normativ să fie adoptat luna viitoare. Coaliția a convenit deja că, alături de finanțare a investițiilor, prioritare vor fi educația și sănătatea, dar nici aceste ministere se pare că nu vor primi cât ar dori, pe fondul constrângerilor legate de deficit.

În cadrul ultimei ședințe a coaliției, potrivit unor surse guvernamentale, discuțiile au fost mai aplicate în ceea ce privește direcțiile spre care se vor îndrepta banii. Astfel, 55 de miliarde de lei ar urma să se îndrepte, în noul proiect bugetar, spre Ministerul Educației, jumătate din cât a cerut ministerul. Sănătatea ar urma să primească 17,17 miliarde lei, la care se vor adăuga 62,2 miliarde de lei pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, chiar dacă se solicitaseră 96 de miliarde.

Astfel, guvernanții intenționează, pe de o parte, să respecte promisiunile făcute profesorilor privind salariile, iar pe de altă parte, să continue investițiile în sănătate, prin construirea de noi spitale și să asigure, totodată, fondurile necesare susținerii programelor naționale de sănătate. Principala resursă pentru susținerea bugetului viitor va fi combaterea evaziunii fiscale.

Premierul Marcel Ciolacu spunea, de altfel, că, prin eliminarea acestui fenomen, pot fi obținute fondurile necesare pentru creșterile de pensii, pentru educație și pentru sănătate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL