Ministerul Mediului: 100.000 de lei, finanţare nerambursabilă, pentru Programul ”Săptămâna verde” în şcoli

Sursa foto: Ministerul Educatiei

Ministerul Mediului a publicat pe site-ul instituţiei proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului ”Săptămâna verde”. Proiectul propune acordarea sumei de 100.000 de lei, sub formă de finanţare nerambursabilă, prin Administratia Fondului pentru Mediu, pentru realizarea acţiunilor multianuale, necesare Programului „Săptămâna verde”, derulat de Ministerul Educaţiei – România, prin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe parcursul anilor 2024 şi 2025.

„Aşa cum ştiţi, în noiembrie 2023, am creat cadrul legal pentru finanţarea activităţilor Programului ”Săptămâna verde”. Chiar dacă multe şcoli au organizat ”Săptămâna verde” în primul modul al acestui an şcolar, proiectul prevede finaţarea, inclusiv pentru anul viitor, astfel încât banii să ajungă la cât mai mulţi dintre copiii, în special din mediul rural, care nu îşi permit să desfăşoare în mod corespunzător activităţile de multe ori costisitoare, deoarece presupun deplasarea la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri, şi pe care nu întotdeauna părinţii le pot asigura. Sper ca profesorii să înţeleagă că acest program îşi propune să schimbe modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generaţii a schimbării. Ne dorim să dezvoltăm o formulă modernă de educaţie de mediu, realizată în colaborare cu dascăli cu experienţă sau pasionaţi de protejarea naturii, care să folosească în mod creativ platformele www.scoliverzi.ro si www.saptamanaverde.edu.ro. Ne dorim să schimbăm comportamente şi modul de luare a deciziilor în activităţile de zi cu zi care au un impact asupra mediului şi, nu în ultimul rând, să promovăm responsabilitatea individuală şi comunitară în raport cu natura” a declarat ministrul Mircea Fechet, potrivit unui comunicat oficial.

Ministerul Mediului arată că ”proiectul propune acordarea sumei de 100 000 de lei, sub formă de finanţare nerambursabilă, prin Administratia Fondului pentru Mediu, pentru realizarea acţiunilor multianuale, necesare Programului „Săptămâna verde”, derulat de Ministerul Educaţiei – România, prin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe parcursul anilor 2024 şi 2025”.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL