Muraru, despre negocierile din coaliție: PSD a venit cu pretenții nejustificate

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Alexandru Muraru, vicepreședinte al PNL, susține că blocajul pe tema comasării alegerilor a venit în urma pretenției PSD de a avea la prezidențiale un candidat comun, precum și o alianță electorală, ceea ce liberalii nu pot accepta.

În momentul în care am început aceste negocieri, mesajul PNL a fost foarte clar, că nu este în interesul direct al României ca toate aceste alegeri, cinci scrutinuri, cu patru tipuri de alegeri, să aibă loc într-o perioadă atât de vulnerabilizată și mă refer aici la o perioadă cum este aceasta. Nouă state din 27 din UE organizează alegeri comasate pe 9 iunie sau în acel week-end în care statele europene organizează alegeri europarlamentare. Aceste costuri și toate aceste argumente pe care vi le spun sunt și argumentele pe care le-am adus și colegilor din PSD. Aceste lucruri au evoluat bine, până acum o săptămână și jumătate, când PSD a venit cu pretenții nejustificate, legate și de un candidat comun la prezidențiale și despre un proiect legat de o alianță electorală, cu liste comune și altele. Sigur, pretenția noastră a fost aceea de a ne rezuma în primul rând la comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale și de a discuta eventual de unele candidaturi doar în județe unde nici PSD și nici PNL nu au candidaturi comune pentru alegerile locale”, a afirmat Alexandru Muraru, într-o intervenție la Radio France International.

Chestionat dacă toată încercarea de a ajunge la comasare nu are doar un scop pragmatic, pentru un rezultat mai bun al PSD, Muraru a punctat.

PSD arată cu degetul spre PNL

Mai mulți reprezentanți ai PSD au indicat drept responsabili pentru întreaga discuție a comasării pe cei din PNL. „Pentru PSD chiar nu e o prioritate comasarea alegerilor locale cu europarlamentare. Discuţia şi presiunea uriaşă au început imediat după ce Ciolacu a rezolvat problema fermierilor şi transportatorilor, perioadă în care colegii de la PNL erau răciţi, la propriu, şi nu voiau să facă coaliţie, şi acum la fiecare zi, hai să ne întâlnim, să facem coaliţie să facem comasarea alegerilor locale cu europarlamentare”, a afirmat duminică, senatorul Daniel Zamfir, într-o intervenție la Digi24.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: